Români pentru ora de Religie

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, 2 martie 2015, adresa Patriarhiei Române prin care Consiliul era rugat să recomande difuzarea unor spoturi de promovare a orei de Religie şi a datei de 6 martie, ziua până când se mai pot face înscrieri la această materie.

Prezent la şedinţa de marţi a CNA, Părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ al Patriarhiei Române a declarat: „Statutul orei de Religie în şcoală nu s-a schimbat. A apărut însă înscrierea ca modalitate de participare la ora de religie. Noi vrem să informăm populaţia cu privire la termenul destul de strâns privind înscrierea copiilor la ora de Religie”.

„Am pregătit în televiziunea Trinitas, în colaborare cu mulţi voluntari, câteva spoturi de promovare a acestui termen de 6 martie. Oricum impactul propriu-zis nu are cum să fie foarte mare, chiar dacă dumneavoastră veţi sprijini difuzarea acestui mesaj în cele două zile care au mai rămas”, a mai spus Părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu.

Într-unul dintre cele trei spoturi de promovare a orei de Religie şi a termenului de 6 martie până la care se poate face înscrierea la această materie apar mai multe personalităţi, între care Dan Puric, Elisabeta Lipă, Ana Blandiana, Connect-R, Daniel Buzdugan şi Liana Stanciu.

1. Spot publicitar

Comentarii Facebook


Știri recente