Revista Chemarea Credinţei, Nr. 49/mai-iunie 2017

A apărut numărul 49 (Mai – Iunie 2017) al revistei Chemarea Credinţei, publicaţia Patriarhiei Române adresată copiilor și familiei creștine, a precizat Ani-Eliza Busuioc, Secretar de redacție al Revistei Chemarea Credinței.

Revista debutează cu un text premiat la emisiunea Întrebările adolescenței, semnat de Ilinca Țoța, în vârstă de 14 ani. Eseul său răspunde la întrebarea: Ce-ar fi lumea fără sfinți? (p.3).

În contextul Anului omagial dedicat icoanelor și iconarilor bisericești, rubrica Arta pentru cei mici îi învață pe copiii tehnica de a picta o icoană pe lemn (p. 4 – 5).

Şcolarii mici parcurg istoria Vechiului Testament, aflând despre alegerea lui Iosua ca nou îndrumător al poporului Israel (p. 10). Rubrica Învățăm din Sfânta Evanghelie vorbește despre poruncile Domnului Iisus Hristos, care ne conduc spre Împărăția lui Dumnezeu, în interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur (p. 11).

Copiii învață elemente de teorie muzicală și descifrează cântecul Doamne, Iisuse Hristoase, în rubrica Să descoperim lumea muzicii (p. 7). Rubrica Mâini îndemânatice îi prezintă pe copiii Școlii Anastasia Popescu din București, care au realizat nuferi în tehnica origami (p. 8 – 9).

În rubrica Minunate vieți de sfinți este povestită viața Sfântului Andrei Rubliov, cunoscut de creştini mai ales ca pictor al icoanei Sfânta Treime (p. 12 – 13). De asemenea, această icoană ilustrează şi coperta revistei pe lunile mai-iunie.

În cadrul rubricii Lumea lui Dumnezeu, se pot citi detalii interesante despre ursul koala (p. 14 – 15). Tradițiile românești pentru copii curioși ne dezvăluie cele mai frumoase povești din folclorul românesc despre zâne bune și zâne rele (p. 20 – 21).

Povestea cu tâlc, se intitulează Colț de leu și povestește, cu mult umor, peripețiile prin care trece personajul principal în căutarea identității proprii (p. 20 – 21). Andrei-Daniel Ardeleanu, un băiețel de 12 ani, ne mărturisește convingerea sa că Biserica este o adevărată comoară pentru lumea aceasta, la rubrica Biserica mea (p. 24 – 25).

Rubrica Micul catehism dezvăluie semnificațiile icoanei Sfinții Apostoli Petru și Pavel (p. 26 – 27), iar rubrica Sfintele slujbe dezvăluite copiilor continuă tâlcuirea slujbei Utreniei (p. 28).

Toţi copiii, împreună cu părinţii şi bunicii, sunt invitaţi la destindere prin intermediul rubricii Năpârstoc, hai la joc! (p. 16 – 17) şi prin jocul Duhul Sfânt și primii creștini (p. 18 – 19).

În cadrul revistei se găsesc şi rubricile adresate părinţilor:

  • Interviu, care urmăreşte tema Anului Omagial şi vă pune înainte o personalitate a picturii bisericești. În acest număr al revistei, domnul Grigore Popescu ne-a mărturisit din tainele acestei minunate profesii (p. 29 – 31);
  • An omagial, care continuă istoria iconoclasmului și ne înfățișează chipul împăratului Leon al III-lea precum și izbucnirea crizei iconoclaste (p. 32 – 33).
  • Tradiţii româneşti pentru părinţi grijulii, care tratează o temă foarte dragă spațiului românesc, povestind despre olari, oale și ulcele (p. 34 – 35).

Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

Mai multe apariții editoriale AICI.

 

Comentarii Facebook


Știri recente