Reuniunea de toamnă a CROCEU a avut loc la Bruxelles

Luni, 13 octombrie 2014, a avut loc, la Bruxelles, reuniunea ordinară de toamnă a Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU). În cadrul întâlnirii, care a fost găzduită de Reprezentanțele în capitala europeană ale Bisericilor Ortodoxe Română și Cipriotă, au fost stabilite prioritățile pentru activitatea CROCEU dea lungul următoarelor șase luni, după cum informează orthodoxero.eu

În vederea eficientizării și a unei mai bune coordonări a activităților Reprezentanțelor la Bruxelles ale Bisericilor Ortodoxe, s-a decis crearea unui Secretariat Permanent. Părintele Arhim. Dmitry Sizonenko, reprezentantul la Bruxelles al Patriarhiei Moscovei, a fost ales coordonator al acestui organism, cu un mandat de 2 ani. De asemenea, toate celelalte Reprezentanțe prezente au desemnat câte un membru al acestui Secretariat.

În cadrul aceleiași întâlniri, membrii CROCEU i-au urat bun-venit ÎPS Părinte Antonie, Mitropolitul Bulgar Ortodox al Europei Occidentale și Centrale, care a fost desemnat recent de către Sfântul Sinod de la Sofia ca Reprezentant al Bisericii Ortodoxe Bulgare pe lângă UE, și care a participat acum pentru prima dată la o reuniune a Comitetului.

Au fost dezbătute, de asemenea, o serie de teme de interes pentru Bisericile Ortodoxe asupra activităților și proiectelor instituțiilor europene pentru următoarea perioadă. Membrii CROCEU au discutat și asupra implementării unor proiecte comune, precum și în cooperare cu instituțiile Uniunii. Se va avea în vedere cu precădere organizarea unor activități care să permită noilor oficiali europeni să ia cunoștință asupra prezenței, lucrării, obiectivelor și preocupărilor Bisericilor Ortodoxe în privința politicilor Uniunii.

La prânz, membrilor CROCEU li s-au adăugat reprezentanți ai celorlalte organizații creștine din Bruxelles – Conferința Bisericilor Europene, Reprezentanța Bisericii Angliei și cea a Bisericii Evanghelice din Germania.

Întâlnirea ordinară de primăvară va avea loc la Atena, la începutul lunii mai 2015.

Comentarii Facebook


Știri recente