Resfinţirea Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Zau de Câmpie, judeţul Mureş

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat duminică, 24 mai 2015, slujba de binecuvântare a bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Zau de Câmpie, protopopiatul Luduş, judeţul Mureş. După resfinţirea locaşului de rugăciune, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, la care au participat atât credincioşii din Zău de Câmpie, cât şi alţi fii ai comunei, veniţi din alte locuri pentru a fi alături de Părintele paroh Ioan Florea şi de Părintele pensionar Gheorghe Oltean, la acest moment de mare sărbătoare, a precizat Arhid. Liviu Stanciu.

Istoria comunei menţionează existenţa unei biserici de lemn în anul 1739, pentru cele aproximativ 700 de persoane care populau pe atunci satul Zau de Câmpie. Această bisericuţă din lemn a ars, în jurul anului 1840, după care, în 1848, s-a zidit alt locaş de închinare în cimitirul vechi din sat. Locaşul a fost vândut în anul 1876, iar în locul lui a fost ridicat un altul, tot din lemn. Documentele spun că, după restaurarea acestuia, în anul 1894, a ars şase ani mai târziu, în 1900.

Biserica actuală cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită de către preotul Bogdan Naşcu, între anii 1925-1926, cu ajutorul credincioşilor. Este o combinaţie de stil gotic cu influenţe bizantine, cu ziduri de cărămidă, acoperită cu tablă, un singur turn şi cu bolta în arcade uşor arcuite, din scândură. Iconostasul din lemn de tei a fost executat în atelierele Patriarhiei Române, iar icoanele lui au fost pictate în anul 1968. A fost târnosită în anul 1974 de către Mitropolitul Nicolae Mladin. Între anii 2009-2014, s-a realizat reparaţia capitală la exteriorul şi acoperişul bisericii, precum şi multiple lucrări de înfrumuseţare a interiorului acesteia.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a acordat Diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit atât la înfrumuseţarea locaşului de închinare, cât şi la propăşirea credinţei ortodoxe pe aceste meleaguri. Pentru râvna şi osteneala pe care le-a pus în slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii noastre strămoşeşti, îndeplinind tot „ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Rom. 12, 2), Părintele paroh Ioan Florea a primit rangul bisericesc de iconom.

De la Zau de Câmpie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu s-a îndreptat înspre Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” de la Cipăieni, protopopiatul Luduş, judeţul Mureş. Aici, Ierarhul nostru s-a întâlnit cu obştea monahală condusă de către Maica Stareţă Varvara Habic, punând la suflet vieţuitoarelor şi Părintelui duhovnic Ilie Văcar câteva sfaturi şi îndemnuri de folos pentru viaţa monahală şi pentru buna organizare administrativ-gospodărească a aşezământului călugăresc.

Comentarii Facebook


Știri recente