Regele Mihai a fost pomenit la șase luni de la trecerea sa în veșnicie

Arhiepiscopul Calinic al Argeșului a oficiat sâmbătă în noua Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș o slujbă de pomenire cu prilejul împlinirii a șase luni de la trecerea la cele veșnice a regelui Mihai I al României.

La slujba de pomenire, care a avut un caracter privat, au luat parte Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, Principele Radu și Principesa Maria, nepotul regelui, dl Nicolae Medforth-Mills, și doamna Medforth-Mills.

Înaintea slujbei, din partea Majestății Sale Custodele Coroanei au fost depuse două coroane rotunde cu flori în culorile drapelului național la mormintele Regelui Mihai I și Reginei Ana.


Vezi și: Regele Mihai – un simbol al suferinței şi speranței poporului român


 Regele Mihai a murit în 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani.

În data de 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

Regele Mihai I

Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.

La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă fără rezultat. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit în Versoix, Elveția.

În familia regală s-au născut cinci fiice: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

Sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, regele a reprimit cetățenia română și i-au fost retrocedate o parte din proprietăți.

În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului

Comentarii Facebook


Știri recente