Rânduiala Scoaterii Sfintei Cruci, la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 7 aprilie 2013, în Duminica Sfintei Cruci.

La Catedrala Patriarhală, în această Duminică din Postul Paștelui, potrivit rânduielilor bisericești, la Doxologia mare din cadrul Utreniei, a avut loc ritualul scoaterii Sfintei Cruci. În timp ce la strană s-a intonat „Sfinte Dumnezeule”, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale și Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, îmbrăcat cu toate veșmintele preoțești, după ce a cădit Sfânta Cruce așezată pe Sfânta Masă, a ridicat Cinstita Cruce împreună cu Procovățul și, ajutat de diacon, a așezat-o pe cap, după care, ieșind pe ușa dinspre miazănoapte, venind în fața ușilor împărătești a zis: „Înțelepciune drepți”! După aceasta a venit în mijlocul bisericii, iar acolo, fiind pregătit analogul, a așezat pe el Sfânta Cruce. Apoi, a cădit-o în cele patru părți, în timp ce strana a cântat troparul glasului al 6-lea, Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim!

Acest ritual amintește ceremonia liturgică a expunerii sau înălțării solemne și a cinstirii generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor.

Comentarii Facebook


Știri recente