PS Vincențiu a binecuvântat pictura Bisericii „Sfântul Matei” din Slobozia

În data de 16 noiembrie 2016, când Biserica Ortodoxă  îl cinstește pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, biserica parohială Sfântul Matei din Slobozia, zona Bazar, şi-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor,  a binecuvântat  pictura și începerea lucrărilor de restaurare a catapetesmei. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, notează site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Din sobor au făcut parte: părinţi consilieri Daniel Florin Enaşcu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, părinte protopop Ionuț Butu şi un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe diaconul Ionuț Sorin Păun, pe seama parohiei Tonea din Protopopiatul Călărași, și diacon pe tânărul teolog Cătălin Mihai Vintilă, ce va pastori ca preot comunitatea parohială din localitatea Vărăști, din cadrul Protopopiatului Călărași.

De asemenea, ierarhul a acordat prin hirotesie rangul bisericesc de iconom părintelui Constantin Petre , paroh bisericii, pentru implicarea în

În cuvântul rostit, Preasfinţitul Sa a evidențiat exemplul de credinţă jertfelnică a Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția  Sa a oficiat slujba de pomenire a ctitorilor, slujitorilor și binefăcătorilor  locașului de cult.

Comentarii Facebook


Știri recente