PS Vincenţiu a binecuvântat lucrările de restaurare efectuate la parohia Coţofanca

PS Vincenţiu a binecuvântat duminică lucrările de restaurare realizate la biserica parohiei Coțofanca şi a sfinţit catapeteasma lăcaşului de cult. În continuare, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a oficiat Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.

În omilia sa, Preasfinţitul Părinte Vincențiu a vorbit despre vindecarea slăbănogului de la Vitezda, dar şi despre darul mântuirii pe care îl primim de la Dumnezeu, prin Mântuitorul Iisus Hristos.

„Mântuirea omului se realizează doar prin împreuna lucrare a noastră cu harul Sfântului Duh”, a subliniat Preasfinţia Sa.

PS Vincenţiu a acordat preacucernicului părinte paroh Eugen Cristian Grigore rangul de iconom pentru activitatea depusă în cadrul comunității parohiale.

În semn de apreciere pentru sprijinul lucrărilor de restaurare a sfântului locaș din Coțofanca, domnul Emil Hanganu a primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler.

După Sfânta Liturghie, Ierarhul, împreună cu soborul de slujitori, a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, slujitori și binefăcători ai lăcaşului de cult.

Foto credit: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Comentarii Facebook


Știri recente