PS Varlaam Ploieşteanul: În urcuşul duhovnicesc trebuie să ne punem toată nădejdea în ajutorul Maicii Domnului

PS Varlaam - Denia Acatistului 2017

Să îi cerem ajutorul Maicii Domnului, mai ales în această perioadă a Postului, să ne izbăvească de uneltirile şi asedierile duhurilor celor necurate, i-a îndemnat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul pe credincioşii prezenţi la Denia Acatistului oficiată în această seară în Catedrala Patriarhală.

Utrenia sâmbetei din săptămâna a V-a Postului Mare este o Utrenie specială care se oficiază vineri seară. În cadrul acestei slujbe s-a cântat, în patru fragmente, Acatistul Bunei Vestiri, atribuit Sfântului Cuvios Roman Melodul, datând din secolul al VI-lea.

Cântarea Acatistului este corelată cu eliberarea Constantinopolului de avari şi perşi, în 7 august 626, din timpul împăratului Heraclie, a spus Preasfinţia Sa în cuvântul rostit vineri, 31 martie 2017:

Această slujbă comemorează o mare minune săvârşită de Maica Domnului care a salvat în chip minunat capitala Imperiului Bizantin, Constantinopolul, de invazia avarilor şi persilor când împăratul Heraclius era plecat cu cele mai multe trupe în Orient pentru a înfrunta puterea persană.

Continuând, ierarhul a explicat că patriarhul de atunci al Constantinopolului, Serghie, a îndemnat clerul, călugării şi credincioşii să meargă într-o procesiune pe zidurile de apărare ale oraşului purtând mai multe relicve şi cântând Imnul Acatist al Bunei Vestiri.

Într-adevăr Maica Domnului a intervenit în chip minunat deoarece o furtună puternică s-a ivit şi a scufundat flota numeroasă a invadatorilor, iar armata de pe ţărm a fost împiedicată în misiunea ei de o furtună de nisip.

Apoi, Preasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţiile duhovniceşti ale acestei slujbe.

Denia din seara aceasta cinsteşte încă o dată evenimentul cu totul excepţional, unic în istoria omenirii, şi anume Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Sfânta Fecioara Maria în urma bunei vestiri pe care o face Arhanghelul Gavriil, a subliniat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.

În continuare, ierarhul a insistat asupra comparaţiei pe care Biserica o face între Eva cea veche şi Eva cea nouă – Fecioara Maria.

Prin Eva cea veche a venit căderea oamenilor în păcat, iar prin Sfânta Fecioară Maria, Eva cea nouă, s-a împlinit izbăvirea lumii din păcat şi din moarte prin Fiul Său născut la „plinirea vremii”. De asemenea, paralela aceasta constă şi în atitudinea pe care au avut-o faţă de Dumnezeu: Eva a căzut prin neascultare pe când Sfânta Fecioară Maria se face, prin acceptarea Bunei Vestiri, început al mântuiri noastre datorită ascultării desăvârşite de Dumnezeu.

Episcopul Vicar Patriarhal a încheiat omilia sa cu îndemnul de a ne pune nădejdea în Maica Domnului, grabnic ajutătoare, deoarece ea ne stă alături în lupta noastră duhovnicească cu vrăjmaşii diavoli.

Atitudinea Maicii Domnului faţă de trimisul lui Dumnezeu, Arhanghelul Gavriil, este pentru fiecare dintre noi un îndemn de a asculta cuvântul lui Dumnezeu pe care îl găsim în Sfânta Scriptură, a spus ierarhul.

Ierarhul a evidenţiat faptul că în urcuşul duhovnicesc trebuie să ne punem toată nădejdea în ajutorul, în ocrotirea şi în acoperământul Maicii Domnului care, apărând Constantinopolul de invazia avarilor şi persilor, ne vine şi nou în ajutor ca să scăpăm de asediul pe care duhurile cele necurate, vrăjmaşii cei nevăzuţi îl duc permanent pentru a împiedica ridicarea noastră de la pământ la Cer, de la moarte la viaţă, de la întuneirc la lumină.

Foto credit: Ziarul Lumina


În timpul Postului Sfintelor Paști, Biserica a rânduit două momente importante închinate Maicii Domnului: sărbătoarea Bunei Vestiri, la 25 martie, și Denia din vinerea săptămânii a V-a. Acatistul Bunei Vestiri, unul dintre cele mai cunoscute imne de laudă închinate Maicii Domnului, este alcătuit din 12 condace și 12 icoase.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente