PS Timotei: Maica Domnului este „Izvorul Nestricăciunii”

2017.04.21 - Izvorul tamaduirii, catedrala patriarhala - 075

Maica Domnului este Izvorul Nestricăciunii pentru că ea L-a izvorât pe Hristos şi ne izvorăşte şi nouă apă vindecătoare din care putem să ne tămăduim, le-a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul creştinilor prezenţi astăzi în Catedrala Patriarhală.

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a îndemnat ca şi noi, toţi cei care suntem bolnavi sufleteşte şi trupeşte, să folosim acest izvor al Maicii Domnului şi să ne tămăduim suferinţele, să ne spălăm gândurile şi neputinţele noastre.

Cuvintele reprezintă un fragment din omilia rostită astăzi, 21 aprilie 2017, în cadrul Liturghiei oficiată de Preasfinţia Sa în catedrala de pe Colina Bucuriei. Alături de Ierarh a slujit un sobor de clerici din care a făcut parte şi părintele Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

În cuvântul său, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vorbit despre sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. PS Timotei a explicat că acest praznic aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (pe când încă nu era în demnitatea împărătească) un izvor cu apă vindecătoare de unde un orb a primit tămăduire.

Leon, pe atunci soldat, plimbându-se printr-o pădure din apropierea oraşului a întâlnit un orb rătăcit și l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Orbul fiind cuprins de sete, l-a rugat pe acesta să-i dea apă.

Leon, milostiv şi bun la inimă, a încercat să îl ajute, dar nu a găsit prin apropiere nici un izvor. Sinaxarul acestei sărbători ne spune că un glas minunat i-a spus să intre mai adânc în pădurea din apropiere şi va găsi acolo un izvor din apa căruia îl va milui pe acest orb şi îi va unge ochii, iar acesta va vedea. A fost o minune care l-a uimit pe cel care fusese orb, dar şi pe viitorul Împărat Leon, a spus Preasfinţia Sa.

Recunoştinţa împăratului Leon cel Mare (457-474) faţă de minunea pe care Maica Domnului a săvârşit-o în viaţa lui a îmbrăcat forma unei frumoase biserici care avea să ocrotească peste veacuri Izvorul Tămăduirii. Din păcate, lăcaşul de cult avea să fie distrus de turci în 1453.

După căderea Constatniopolului biserica a fost dărâmată, iar din pietrele ei a fost zidită moscheea lui Baiazid din Constantinopol. Ea a fost refăcută în jurul anului 1730 ca un mic paraclis, pe care eterişti l-au incendiat în 1821. În anul 1833 biserica a fost reconstruită cu acordul sultanului Ahmet, a explicat Ierarhul.

Preasfinţitul Părinte Timotei a vorbit şi despre cinstea adusă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Biserica o cinsteşte pe Maica Domnului, cea mai înaltă decât cerurile; Părinţii Bisericii ne-au spus că Fecioara Maria este mai curată decât strălucirile soarelui, a subliniat Ierarhul.

Unii părinţi au numit-o Maica Vieţii şi Maica Luminii, Scară către Cer, izbăvitoare, tămăduitoare, vindecătoare, mântuitoare. Ea este bucuria tuturor creştinilor, a celor care trec prin suferinţe, dar şi a celor care primesc mari daruri de la Fiul ei şi de la ea. De aceea, rugăciunile Bisericii nu îi sunt închinate Maicii Domnului doar astăzi, ci întotdeauna.

După Sfânta Liturghie, pe esplanada din apropierea Catedralei Patriarhale, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat slujba Agheasmei Mici.

© Ziarul Lumina

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Statistici | Filantropie şi dăruire pentru semeni. Mii de persoane au beneficiat de Programele „Sănătate pentru Sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate”

Prin programele Sănătate pentru Sate şi Prevenție și educație pentru sănătate, derulate cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, mii de români au fost îndrumaţi şi ajutaţi pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Ei au fost consiliaţi de…

Patriarhul Daniel la Curtea de Arges

Primire călduroasă a Patriarhului Daniel la Curtea de Argeș. Preafericirea Sa va participa la evenimentele dedicate celor 500 ani de existență a ctitoriei Sfântului Neagoe Basarab

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ajuns luni seară la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, unde a fost întâmpinat de IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și de sute de credincioși, între…