PS Timotei la Torino: Trebuie să împletim lucrarea duhovnicească cu lucrul și să nu punem cele lumești deasupra celor spirituale

În Duminica a III-a după Rusalii, 25 iunie 2017, cu binecuvântarea PS Siluan al Italiei, PS Timotei al Spaniei și Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Sfânta Cruce din Torino, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Alături de Preasfinția Sa a slujit Părintele paroh Lucian Roșu și alți slujitori din țară și împrejurimi.

Episcopul Spaniei și Portugaliei, în cuvântul său, le-a transmis credincioșilor că Mântuitorul, în predica de pe munte, prioritizează lucrurile pe care trebuie să le facem și ne îndeamnă în ultimul verset al pericopei să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumneze și apoi toate celelalte se vor adăuga nouă (Mt. 6,33), deci El nicidecum nu ne îndeamnă la a nu lucra sau la a fi leneși, ci vrea să ne evidențieze că trebuie să facem lucrarea pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o.

Nu este vorba de inactivitate sau nelucrare, ne lămurește în acest sens Sfântul Apostol Pavel care zice: «cine nu lucrează nici să nu mănânce (II Tes. 23,10)», de asemenea îi avem ca exemple și pe Sfinții Părinți care aveau câte o îndeletnicire numită rucodelie (împleteau coșuri, rogojini etc) însă întotdeauna săvârșeau lucrul mâinilor cu rugăciune. Trebuie să împletim lucrarea duhovnicească cu lucrul și să nu punem cele lumești deasupra celor spirituale, ci întotdeauna să primeze Împărăția lui Dumnezeu, a concluzionat ierarhul.

Comentarii Facebook


Știri recente