PS Macarie: Numai păstrarea legăturii dragostei ne poate ajuta să supraviețuim vremurilor tumultoase pe care le traversăm

Preasfinţitul Părinte Macarie a vizitat, în aceste zile, comunitatea românilor din orașul suedez Uppsala.

Specificul parohiei românești din acest important centru universitar este unul deosebit, ea fiind alcătuită atât din conaționali stabiliți în Nordul Europei, cât și din suedezi convertiți, care au descoperit și au fost cuceriți de frumusețile și profunzimile credinței ortodoxe.

În ajunul prăznuirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, 8 martie 2017, Episcopul Europei de Nord a oficiat, în biserica parohiala din Uppsala, Liturghia Darurilor înainte sfințite, îndemnând credincioșii prezenți să urmeze pilda mucenicilor, care au topit cu căldura credinței ostilitatea și ura persecutorilor.

Martiriul acestor curajoși militari are valoare paradigmatică pentru noi, creștinii contemporani. Numai păstrarea legăturii dragostei, a comuniunii ne poate ajuta să supraviețuim vremurilor tumultoase pe care le traversăm a adăugat Ierarhul.

La finalul slujbei, Părintele Episcop Macarie a oferit un nou chivot pentru Biserica parohiei româneşti din Uppsala.

 

Comentarii Facebook


Știri recente