PS Lucian a prezidat Ședința Cercului pastoral-misionar Reșița-Sud

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a prezidat joi, 16 martie 2017, Ședința Cercului pastoral-misionar Reșița-Sud, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Manifestarea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite. În cadrul slujbei, părintele Cristian Rădulescu a susținut o predică dedicată Duminicii Sfintei Cruci. De asemenea, părintele Ionel Adrian Găină de la Parohia Giurgiova a prezentat cateheza intitulată Temeiuri nou testamentare pentru cinstirea sfintelor icoane.

După săvârșirea Sfântei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Patriarhul Justinian, Episcopul Veniamin Nistor și pentru toți clericii și credincioșii care au suferit în timpul comunismului.

În continuare, la fosta Școală profesională din Anina, a fost vernisată expoziția de icoane vechi a centrului pastoral.

Evenimentul a continuat în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Anina unde a avut loc Conferința Apariția icoanei și a picturii bisericești în Biserică susținută, într-un format multimedia, de părintele Horia Mailat de la Parohia Sfânta Treime din Anina-Steierdorf.

Totodată, părintele Marius Peica de la Parohia Gârliște a prezentat un referat cu tema Justinian Patriarhul: inițiator și coordonator al Statului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Orotodoxe Române, din 19-20 octombrie 1948 și al colecției de regulamente intitulate Legiuiri bisericești.

În cuvântul rostit, ierarhul a evidențiat importanța cercurilor pastorale organizate în Eparhia Caransebeșului.

În urma acestor cercuri pastorale, preoții trebuie să aprofundeze și să învețe lucruri noi, astfel încât mergând în parohiile pe care le păstoresc să le transmită și credincioșilor cuvântul adevărului și evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, a spus ierarhul.

La final, au fost dezbătute cele două teme prezentate după care au mai fost luări de cuvânt privind problemele pastorale din unitățile parohiale ale cercului.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente