PS Lucian a prezidat Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului. Au fost analizate rezultatele din 2017 şi înaintate propuneri pentru anul în curs

La Centrul Eparhial din Caransebeș s-a desfășurat sâmbătă, 27 ianuarie, o ședință de bilanț și de conturare a noi proiecte ce se doresc implementate anul acesta centenar al Marii Uniri, în Eparhia Caransebeşului. În baza propunerilor comisiilor permanente, plenul Adunării eparhiale a Episcopiei Caransebeşului, prezidată de PS Lucian, a luat hotărâri menite să dezvolte activitatea eparhiei în toate sectoarele de activitate în anul 2018.

Ședința ordinară a Adunării Eparhiale a început cu o slujbă de Te Deum oficiată de un sobor de preoți, în prezența PS Lucian, la Biserica Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, aflată în curtea Centrului eparhial din Caransebeș.

În continuare, membrii forului deliberativ eparhial au asistat la prezentarea raportului general din toate sectoarele și departamentele administrației eparhiale pe anul 2017, expus de părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al eparhiei.

După prezentarea raportului, preşedintele adunării, Părinte Episcop Lucian, a împărţit celor cinci comisii de lucru rapoartele sectoarelor Administraţiei eparhiale spre a fi dezbătute şi elaborate procesele-verbale cu propuneri pentru anul 2018.

Comisiile de lucru s-au retras pentru dezbateri, iar la reunirea în plen membrii Adunării eparhiale au ratificat hotărârile propuse de comisiile de specialitate. Preşedintele adunării a supus la vot toate cele discutate, precum şi deciziile consemnate în scris pe care adunarea le-a votat în unanimitate.

‘Am urmărit cu mare atenție raportul general pe anul 2017, unde au fost subliniate cele mai importante manifestări, evenimente și lucrări ale Episcopiei Caransebeșului în toate sferele de activitate. În partea a doua au fost foarte multe propuneri pe care dorim să le implementăm în tot ceea ce înseamnă lucrarea bisericească din Episcopia noastră în anul centenarului Marii Uniri’, a subliniat Episcopul Lucian în cuvântul său.

Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Adunarea eparhială se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea (aprobarea scrisă) a ierarhului locului.

Foto Credit: Episcopia Caransebeşului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente