PS Iustin Sigheteanul a binecuvântat pe cei 120 de copii din tabăra de la Măriuş, Satu Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a vizitat Joi, 4 august 2016, începând cu orele 15:00, „Tabăra Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor”. Această acțiune a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din România (ASCOR) Baia Mare în parteneriat cu Parohia Măriuş, Protopopiatul Satu Mare, informează site-ul oficial al Eparhiei.

„Prin intermediul acestei tabere, copiii şi tinerii Bisericii noastre descoperă adevărata frumuseţe a Ortodoxiei, o Biserică tradiţională, deschisă mereu spre modernitate, a spus Preasfinţitul Sa.

Ierarhul care a urmărit o parte din activităţile taberei a mai declarat că „în urma unor astfel de acţiuni, preoţii slujitori ai Altarelor dezbracă reverenda şi se antrenează în atelierele de creaţie şi jocurile recreative împreună cu tinerii.”

La tabăra organizată de ASCOR Baia Mare s-au înscris 120 de copii, cu vârste între 5-15 ani din Parohia gazdă Măriuş şi parohiile învecinate Cărăşeu, Sâi, Culciu Mic şi altele. În cadrul activităţilor, copiii au fost îndrumaţi, antrenaţi şi supravegheaţi de 10 studenţi ASCOR şi preotul paroh Petru Vamoş.

Acțiunea din Parohia Măriuş este al treilea eveniment de acest tip pe care ASCOR Baia Mare îl derulează în aceasta vară, după cele care au avut loc în Parohia Remecioara, Protopopiatul Chioar şi Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” Petrova, Protopopiatul Vişeu, a declarat teologul Vlad Verdeş, preşedintele ASCOR Baia Mare.

Tabăra s-a desfăşurat în perioada 3-5 august 2016, perioadă în care s-au derulat diferite activități, printre acestea numărându-se jocurile recreative, programul catehetic, pictura pe sticlă, și programele de ateliere-participanții învățând să confecționeze diverse metaniere și cruciuliţe. De asemenea,copiii nu au lipsit de la rugăciunile în comun.

Comentarii Facebook


Știri recente