PS Iustin și-a aniversat onomastica prin rugăciune în Catedrala din Baia Mare

În ziua de prăznuire a Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful, 1 iunie 2017, Preasfinţitul Părinte Iustin și-a serbat ziua onomastică. Cu acest prilej, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Baia Mare.

Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Vasile Augustin, vicar eparhial administrativ, Arhim. Timotei Bel, exarh mănăstiresc, stareți, consilieri eparhiali, protoierei, cadre didactice, și alți clerici, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Sfântul Ioan Damaschin al Domeniului Teologie de la Centrul Universitar Nord, dirijat de Pr. Lect. Teofil Stan.

La eveniment au participat numeroși credincioși, preoți din eparhie, cadre didactice și studenți teologi. Între cei prezenți s-a aflat și Cătălin Cherecheş, primarul Băii Mari.

La finalul slujbei, PS Iustin a fost felicitat în cadrul unui polihroniu.

Pr. Vasile Augustin a adresat urări de bine ierarhului în numele ostenitorilor Centrului Eparhial și al credincioșilor păstoriți.

În continuare, Preasfinția Sa a vorbit despre ocrotitorii spirituali pe care i-a avut atât ca mirean, dar și ca slujitor al Bisericii. Chiriarhul a spus că Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Ioan Botezătorul i-au îndrumat pașii în viață.

M-am născut în ajunul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, de aceea mi-a şi dat numele Ioan. Trebuia să-mi pună numele Ştefan, că aşa îl chema pe tata, dar mi-a dat numele Ioan, iar acest mare profet al Vechiului Testament mi-a îndrumat paşii în viaţa mea, a mărturisit Preasfinția Sa.

Aşa am găsit Mănăstirea Rohia, aşa se explică vocaţia mea monahală. Sfântul Ioan Botezătorul este protectorul şi modelul desăvârşit al monahilor, a explicat ierarhul.

Toate acestea sunt lucruri minunate ale lui Dumnezeu. În 1985, când m-am călugărit, am luat numele Iustin, ca urmare a inspiraţiei lui Dumnezeu. Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful este primul Părinte al Bisericii care a încercat să alcătuiască în mod teoretic şi teologic un comentariu al Sfintei Liturghii şi să aducă argumente despre Biserica lui Hristos, a amintit PS Iustin.


Episcopul Maramureșului și Sătmarului s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţii creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei.

PS Iustin îşi cinsteşte ocrotitorul spiritual – Basilica.ro

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, îşi sărbătoreşte astăzi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Cu acest prilej, Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. PS Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea,…

Comentarii Facebook


Știri recente