PS Iustin a liturghisit în a treia zi de Paşti la Mănăstirea Habra

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie, în a treia zi de Paşti, la hramul Mănăstirii Habra din Groşii Băii.

Mănăstirea are hramul Învierea Domnului, dar se cinsteşte, de la înfiinţarea mănăstirii, nu în ziua de Paşti, ci în a treia zi de Paşti.

În omilia rostită, Episcopul a prezentat un scurt istoric al aşezământului monahal.

„Această vatră monahală istorică are cel puţin 600 de ani vechime. Este menţionată istoric la 1600, dar ea a fost o vatră monahală soră cu Mănăstirea Peri care exista la 1391. Au fost câteva vetre monahale străvechi care au peste 600 de ani de existenţă şi acest loc are o asemenea străveche istorie”, a spus Preasfinţia Sa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Coral Bizantin Theologos al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Ideea reînfiinţării Mănăstirii Habra a aparţinut preotului Ioan Coltan, paroh în Groşii Băii, care, în 1990, împreună cu alţi preoţi din zonă şi cu credincioşii lor, sub impulsul muzeografului Viorica Ursu, care îşi doarme somnul de veci în perimetrul mănăstirii, au reluat pelerinajul de Sfintele Paşti la locul unde a fost Mănăstirea Habra.

Lucrările de construcţie au început în 1992 şi au fost încredinţate preotului Ioan Coltan. Piatra de temelie a fost sfinţită de Preasfinţitul Părinte Iustin în 25 august 1996, după ce în 16 februarie 1996 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfiinţarea Mănăstirii.

Foto Credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente