PS Antonie de Orhei la doi ani de arhierie

Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, aniversează astăzi, 24 mai 2016, 2 ani de la hirotonia în arhiereu.

Preasfinţitul Părinte Antonie s-a născut în anul 1963 în localitatea Hârbovăț, raionul Anenii Noi din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Chișinău și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași (1994). Din anul 1995 a îndeplinit responsabilități administrative, misionare, culturale și mediatice în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

A fost hirotonit Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului din Mitropolia Basarabiei în data de 24 mai 2014, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala Patriarhală din București.

Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei a fost ales ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului joi, 22 mai, în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar vineri seară, 23 mai, după slujba Vecerniei, a avut loc ipopsifierea sau rânduiala chemării la această treaptă a slujirii.

„Recunosc că am primit această misiune cu o anumită teamă, dar și cu credință, cu nădejde că Bunul Dumnezeu mă va ajuta să fiu un slujitor bun în grădina Domnului, iar roadele mele să fie spre slava Bisericii lui Iisus Hristos. Înțeleg că activitatea mea va fi să sprijin cât îmi stă în putere, așa cum am făcut-o și până acum, pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Petru. Rog pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să se roage pentru românii din Republica Moldova, pentru pacea noastră, pentru buna înțelegere și pentru mai multă dragoste”, mărturisea Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei în ziua hirotoniei.

Mai multe informaţii aici.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…