PS Andrei: Omul păcătos nu se poate mântui fără căință pentru păcatele săvârșite

PS Andrei slujind la Mărcuş - jud. Harghita

De la Adam și până astăzi omul păcătos are tendința de a se scuza pe sine și de a acuza pe alții, le-a transmis Preasfinţitul Părinte Andrei credincioşilor prezenţi duminica aceasta la Mănăstirea Mărcuş, jud. Covasna.

Omul păcătos nu se poate mântui fără căință pentru păcatele săvârșite și fără a cere iertare pentru acestea, a continuat ierarhul.

În data de 26 februarie 2017, Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea Mărcuş şi a adresat celor prezenţi îndemnuri la milostenie şi rugăciune pentru a parcurge cu folos perioada de post.

În omilia sa, Preasfinţitul Părinte Andrei a vorbit despre rolul postului şi al pocăinţei în viaţa credincioşilor.

Noi învățăm în acest post să ne înfrânăm și să ne luptăm duhovnicește pentru a birui păcatul, lăcomia de bunuri materiale, pofta de stăpânire și slava deșartă, a subliniat Chiriarhul.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Andrei a evidenţiat importanţa iubirii în vederea dobândirii Împărăţiei Cerurilor.

Domnul Hristos ne învață că omul se poate mântui prin iubire smerită față de Dumnezeu și față de aproapele, a conchis Preasfinţia Sa.

 

Comentarii Facebook


Știri recente