PS Ambrozie: Postul Mare este o călătorie spirituală, iar destinaţia sa este Învierea Domnului

Episcopul Giurgiului a prezentat la începutul Postului Mare câteva repere duhovniceşti pentru credincioşii din Eparhia pe care o păstoreşte, evidenţiind că ‘Postul Mare este o călătorie spirituală, iar destinaţia sa este Învierea Domnului’.

‘Postul este, înainte de toate, un examen duhovnicesc, o probă în care mintea îşi arată adevărata măsură, voinţa se întăreşte şi sentimentul se lasă covârşit de preaplinul harului dumnezeiesc’, spune Preasfinţia Sa.

În acest context, ierarhul accentuează că ‘resorturile postirii sunt altele decât cele pe care lumea contemporană, secularizată, încearcă să le impună’ şi insistă afirmând că ‘a posti nu înseamnă a rămâne închistat exclusiv între barierele regimului alimentar, postul nu este reglementarea nutriţiei, ci hrană pentru suflet şi sprijin pentru trup’.

Tratând în continuare tema postului, Părintele Episcop spune că ‘în viaţa Bisericii, postirea, alături de rugăciune, reprezintă respiraţia sa duhovnicească, este eliberarea de sub robia noastră faţă de păcat, din temniţa unei realităţi greşit şi limitat înţelese’.

Ierarhul aduce în argumentaţia sa textul biblic din ultima duminică de dinaintea Postului Mare (Mt. 6, 14 – 21) care stabileşte condiţiile acestei eliberări.  

‘Prima este postirea – refuzul de a accepta dorinţele şi îndemnurile firii noastre decăzute ca fiind normale, efortul de a ne descătuşa din stăpânirea cărnii asupra duhului; cea de a doua condiţie este iertarea – «că de veţi ierta oamenilor greşelilelor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc»; a treia condiţie este dăruirea în comuniune, împărtăşirea binecuvântării dumnezeieşti între oameni şi, prin oameni, în întreaga creaţie’.

Pe lângă interiorizarea firească, continuă ierarhul, ‘starea de post este marcată în viaţa liturgică a Bisericii de rânduieli speciale care ating maxima profunzime duhovnicească în capodopere imnografice precum Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul’.

Reflectând asupra profunzimilor teologice ale Canonului celui Mare, Părintele Episcop subliniază că acest canon ‘pătrunde în cele mai adânci temniţe ale patimilor, pentru a slobozi de acolo sufletul rănit de păcat’: omul care ajunge ‘să conştientizeze greutatea fărădelegilor sale, care gustă până la capăt amărăciunea înstrăinării de Părintele său, din cauza poftelor vătămătoare, «îşi vine acum în fire» şi, negăsind altă mângâiere, se întristează şi plânge cu amar’.

Potrivit Preasfinţiei Sale, ‘plânsul este expresia părerii de rău pentru păcatele săvârşite, cu acesta autorul alinându-şi conştiinţa pătată de păcat’, iar ‘rodul acestui plâns este atât de apreciat, încât autorul îşi începe canonul chiar cu el. Treptat, lacrimile fac să încolţească în sufletul păcătosului nădejdea mântuirii care, pe măsură ce creşte şi odrăsleşte, dă acestuia curaj şi speranţă’.

La final, Părintele Episcop oferă o viziune de ansamblu a cântărilor Canonului Mare.

‘Călătoria Postului a început cu o reîntoarcere la «punctul de plecare» – lumea Creaţiei, Căderii şi Răscumpărării, o lume în care toate lucrurile vorbesc despre Dumnezeu şi reflectă slava Sa, în care toate întâmplările sunt îndreptate către Dumnezeu, în care omul găseşte adevărata dimensiune a vieţii sale şi, având temelia în aceasta, face pocăinţă’.

Sfântul Andrei Criteanul (660-740), Episcop de Gortina (Creta), s-a născut în Damasc, în jurul anului 660. La vârsta de 15 ani merge la Ierusalim unde devine călugăr la Biserica Sfântului Mormânt. Este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă creatori de canoane şi imne de o frumuseţe duhovnicească extraordinară, mai ales datorită atât formei, cât mai ales profunzimii gândirii.

Foto Credit: Episcopia Giurgiului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente