Protosinghelul Iosif Iuliu Olariu (1859-1920)

Teolog ortodox răsăritean, om de școală, dascăl de prestigiu, filolog neîntrecut și familiarizat, pe lângă limba germană, cu limba latină medievală și cu limbile greacă, ebraică, maghiară și sârbă, înzestrat cu inteligență și voință de fier, protosinghelul profesor Iosif Iuliu Olariu a muncit 35 de ani publicând studii biblice, patristice, dogmatice, cărți de cult și nu în ultimul rând manuale de teologie, care au format zeci de generații de preoți, stând la temelia pregătirii lor profesionale.

Iosif Iuliu Olariu, fostul titular al Catedrei de studii biblice de la Insti­tutul teologic diecezan din Caransebeș, s-a născut la 6 februarie 1859 în localitatea Măidan (azi Brădișorul de Jos), jude­țul Caraș-Severin. Tatăl său, învățătorul Iosif din Doman, descris ca „o figură marcantă în șirul bravilor noștri învățători”, i-a asigurat o edu­cație aleasă și l-a orientat spre studiu. Iuliu Olariu a urmat cursurile școlii primare în satul natal și pe cele ale Școlii germane din Reșița, iar pe cele secundare la Oravița și Lugoj, unde, la vârsta de 21 de ani, a promovat examenul de maturitate cu `dis­tincție” (eximio modo maturus). Crescut în atmosfera religioasă a familiei, tânărul Iuliu s-a hotărât să urmeze teologia. Astfel, la recomandarea vrednicului ierarh Ioan Popasu, în toamna anului 1880 I. Olariu s-a înscris, ca student bursier, la Facultatea de Teologie din Cernă­uți, pe care o va absolvi în anul 1884.

Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente