Proiectul Tineri pentru Comunitate, la final

Proiectul <i>Tineri pentru Comunitate</i>, derulat de Asociația Vasiliada din Arhiepiscopia Craiovei, a ajuns la final, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Proiectul „Tineri pentru Comunitate”, derulat de Asociația Vasiliada, a Mitropoliei Olteniei, a ajuns la final. Cu acest prilej, Asociația Vasiliada a organizat joi, 31 ianuarie, o conferință la Centrul social „Anastasia”, în cadrul căreia au fost prezentate realizările acestui proiect lansat în urmă cu șase luni și implementat în parteneriat cu Centrul Regional de Dezvoltare Comunitara si Mediu.

„Am ales să implementăm un proiect în care să investim timp și resurse pentru a dezvolta un grup de tineri, astfel încât aceștia să fie capabili și să aibă toate competențele necesare pentru ca, la rândul lor, să poată implementa proiecte. Proiectul „Tineri pentru Comunitate” a fost un proiect în care 14 tineri implicați în activități sociale, obișnuiți cu activitățile de voluntariat, au fost instruiți de către formatori specializați din cadrul Asociației noastre în două sesiuni de formare în domenii precum management de proiect, managementul voluntarilor, lucrul în echipă și atragerea de resurse”, a precizat părintele Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada.

În urma sesiunilor de training, cei 14 tineri au înființat o nouă organizație non – guvernamentală, Asociația „Fapte Bune pentru Comunitate”, care deja a inițiat primul proiect, „Caravana cu povești”.

” Prin proiectul pe care l-au inițiat, tinerii voluntari își propun să ducă lumea poveștilor și a basmelor românești la copiii care trăiesc în cinci sate izolate din județul Dolj, cu nivel crescut de sărăcie, acolo unde știm că nu cititul de povești este prioritatea copiilor, acest aspect fiind de multe ori neglijat de familiile lor”, a adăugat președintele Asociației Vasiliada.

Proiectul „Tineri pentru Comunitate” a debutat cu o campanie publică de promovare a responsabilității sociale în rândul tinerilor. În cadrul campaniei a fost lansat un apel public pentru tineri, de a se trimite o aplicație în vederea participării la programul de training.

„Acești tineri au înțeles cum să-și folosească timpul într-un mod cât mai eficient, să îl împartă în mod echilibrat între studiu, timp liber, dar și un timp rezervat pentru a fi dedicat comunității, în cadrul unor activități sau proiecte sociale. Asociația „Fapte Bune pentru Comunitate” este unul dintre roadele proiectului „Tineri pentru Comunitate”. Tinerii voluntari care au înființat-o ne sunt colegi, parteneri, sunt frații noștri mai mici, față de care trebuie să avem toată atenția și toată grija, astfel încât ei să se poată dezvolta într-un mod foarte frumos și în același timp să-și poată menține rolul pe care și l-au asumat, acela de a face fapte bune pentru comunitate”, a subliniat părintele Adrian Stănulică.

Proiectul „Tineri pentru Comunitate” este finanțat prin Programul de responsabilitate socială „HEINEKEN pentru Comunități”.

Comentarii Facebook


Știri recente