Proiectul Învață și vei deveni! la Biserica Olari din Capitală

În zilele de 8 și 9 aprilie 2013, a avut loc o nouă activitate în cadrul proiectului „Învață și vei deveni!”, desfășurat de Biserica Olari din București, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 (DGASPC), după cum ne-a precizat Pr. Paroh Mihai Iordache.

În cadrul acestui proiect, participă 51 de copii din DGASPC, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Cei mici au participat, luni 8 aprilie, la o lecție deschisă susținută în Biserica Olari de dna dr. Simona Radu, medic oftalmolog. Doamna doctor le-a vorbit copiilor despre profilaxia afecțiunilor aparatului vizual. Copiii au înțeles cum funcționează ochiul, care este poziția corectă pentru scris și citit, precum și modul în care o vedere bună poate susține performanțele școlare.

Marți, 10 aprilie, cei 51 de copii implicați în proiect au mers la cabinetul oftalmologic Euro-Optics din București, unde fost consultați individual de către d-na Dr. Simona Radu și d-na dr. Crista Elena Preda, medici oftalmologi. În urma investigațiilor medicale, 20 de copii vor primi ochelari, urmând să fie supravegheată evoluția lor, prin controale periodice.

Organizatorii proiectului adresează mulțumiri medicilor colaboratori pentru profesionalismul și promptitudinea implicării în demersul acesta, activitatea dumnealor fiind pro bono, precum și domnilor Sorin Vulpescu și Dan Besciu, reprezentanții companiei Euro Construct Trading 98, pentru sprijinul acordat desfășurării proiectului, prin susținerea financiară a activităților acestuia.

Comentarii Facebook


Știri recente