Proiect european pentru pluralism religios în Italia

În sala Consiliului Provincial al Prefecturii din Torino a avut loc săptămâna trecută o întâlnire a reprezentanților comunităților religioase din teritoriu. Scopul întâlnirii a fost acela de a favoriza recunoașterea valorilor și obiectivelor comune prin promovarea unui dialog constructiv, în vederea sporirii gradului de colaborare pentru o mai bună integrare, informează „Ziarul Lumina”.

Întâlnirea a făcut parte din acțiunile de implementare a proiectului național „Promovarea dialogului interreligios”, coordonat de Ministerul de Interne al Italiei, parte a proiectului mai amplu de acțiune al Fondului European pentru Integrare (FEI). Sub conducerea Excelenței Sale, domnul prefect Alberto di Pace, și a doamnei prefect Sandra Sarti, director al Centralei pentru Departamentul Cultelor din Ministerul de Interne, la lucrări au participat reprezentanți ai cultelor majore prezente în teritoriu.

Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către preotul Lucian Roșu, protopop al Protopopiatului Piemonte I – Valle dâAosta Centru – Nord și paroh al Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II. La întâlnire au mai participat Marco DâAcri, consilier la Provincia Torino, Ilda Curti, consilier la Primăria din Torino, precum și reprezentanți ai magistraturii, ai forțelor de ordine, ai lumii culturale și universitare din Torino.

Au intervenit prin alocuțiuni prof. Paolo Naso, coordonator de Mastere în Religii și Mediație Culturală la Universitatea „La Sapienza” din Roma care urmărește realizarea proiectului, prof. Luigi Berzano de la Catedra de sociologie a Universității din Torino, și prof. Valentino Castellani, președintele Comitetului Interreligios din Torino. Subliniind importanța întâlnirii, reprezentanții cultelor religioase din Torino au cerut prefectului sprijinul instituției pe care o conduce în ceea ce privește elaborarea unor reglementări normative de susținere a pluralismului religios, clare și de actualitate, reglementări în prezent inexistente.

Astfel, va fi constituită o comisie de lucru, în care, alături de Prefectură, vor colabora membri ai Comitetului Interreligios, reprezentanți ai Consiliului Provincial și Comunal, precum și reprezentanți ai lumii culturale și universitare, care vor analiza în acest scop cererile și propunerile făcute de reprezentanții comunităților religioase.

Comentarii Facebook


Știri recente