Proiect destinat persoanelor vârstnice. Parteneri au fost elevi ai Colegiului Tehnic Energetic D. Hurmuzescu din Deva

Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a organizat în 12 iulie 2017 o activitate pentru un grup de persoane vârstnice și copii, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Această acțiune face parte din programul de activități în cadrul proiectului GENERAȚII – Împreună, finanțat din bugetul public al Consiliului Județean Hunedoara. Scopul acțiunii este sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de membri deplini și activi ai comunității prin participarea la activități comune realizate împreună cu copii și tineri.

Obiectivul acestor evenimente este insuflarea unei stări de bucurie în sufletele persoanelor vârstnice care se simt singure, conştientizarea de copii a nevoii de iubire şi respect a persoanelor vârstnice, stimularea comunicării între generații, precum și ajutorarea persoanelor vârstnice care se află în situații vulnerabile.

În cadrul întâlnirii, persoanele vârstnice au lucrat împreună cu copiii de la Colegiul Tehnic Energetic D. Hurmuzescu Deva, Corpul B, sub îndrumarea doamnei profesoare Petronela Luncan.

La finalul activității, vârstnicii au primit pachete cu alimente, iar copiii au primit daruri ca recompensă pentru implicarea lor.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente