Procesiune cu moaştele Sf. Ioan Iacob la Biserica Boteanu-Ienii

Cu prilejul sărbătorii sale (05 august 2016), Sfântul Ioan Iacob de la Neamț este cinstit şi în Capitală, la biserica Boteanu-Ienii, acolo unde se află un fragment din moaștele sale.

În această seară va fi oficiată Slujba Privegherii, urmată de o procesiune în jurul Bisericii, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS părintele paroh Costel Hăbelea:

Cu prilejul cinstirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob va fi organizată și o colectă pentru centrul de plasament de la mănăstirea suceveană Bogdana:

***

În inima Bucureștiului, chiar in locul unde se întretaie bulevardul C. A. Rosetti cu strada Boteanu, dăinuiește, de peste trei sute treizeci de ani, una dintre cele mai vechi ctitorii ale capitalei: Biserica Boteanu-Ienii. Denumirea actuală provine din alăturarea numelui inițial al sfântului lăcaș, Boteanu, cu acela de Ienii, de la biserica Ienii atestată  documentar în 1611 și demolată imediat după cutremurul din 1977.

În sfântul lăcaș se află și un fragment din moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. Sfintele moaşte au fost aduse în lăcaşul de cult în anul 1992 (anul canonizării ca Sfânt a Cuviosului Ioan Iacob de la Neamț de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române) de la Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozeva.

 

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente