Primit la Dragoslavele de copii, Patriarhul le-a vorbit despre neamul nostru, un popor al Crucii și al Învierii

„Poporul român, de-a lungul istoriei sale, a fost un popor al Crucii și al Învierii, așa cum scrie pe Arcul de Triumf din București”, le-a spus Părintele Patriarh copiilor prezenți la Sfânta Liturghie în ajunul noului an școlar, la Schitul argeșean Dragoslavele.

Mai mulți copii l-au întâmpinat cu flori duminică, 9 septembrie 2018, pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a participat la Sfânta Liturghie și a adresat la final un cuvânt de învățătură.

Un popor al Crucii și al Învierii

În contextul Anului Omagial al unității de credință și de neam, Preafericirea Sa a vorbit în duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci despre valorile creștine ale poporului român, care „după secole de suferință, creștinește îndurate, cu răbdare, credință și speranță, a ajuns la libertate și unitate națională”.

PF Daniel vorbindu-le credincioșilor la Schitul Dragoslavele. ©Maxim Țifui.

„Ca popor al Crucii și al Învierii, (…) suntem singurul popor din lume care are ca stemă vulturul purtând crucea în cioc”, a evidențiat Patriarhul României la Dragoslavele.

Din Stema României învățăm mesajul creștin că prin Cruce ajungem la Înviere; prin iubire smerită față de Dumnezeu, prin dărnicie și bunătate și prin afirmarea dreptei credințe ne arătăm ca popor demn, creștin, iubitor de Hristos și de Biserică.

În continuare, Patriarhul Daniel a precizat că Sfânta Cruce nu lipsește nici din Imnul Național. Aici a amintit contribuția la idealul național a preoților militari români „cu crucea în frunte” care în Primul Război Mondial au încurajat „oastea creștină” să apere glia și credința.

În acest An Centenar ne aducem aminte că, prin jertfă, peste 350.000 soldați români au murit în Primul Război Mondial pentru realizarea Unirii românilor.

Prin Cruce însemnăm corpul cu iubirea lui Dumnezeu

Reflectând la multa iubire a Mântuitorului, care s-a răstignit pentru mântuirea noastră, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că prin semnul sfintei cruci mărturisim iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu arătată „în Hristos și prin Hristos”.

Prin Cruce însemnăm corpul, trupul nostru cu iubirea Tatălui, cu iubirea Fiului și a Sfântului Duh, trăim în permanenta prezență și binecuvântare a Preasfintei Treimi.

Preafericirea Sa a precizat că și Mântuitorul răstignit pe Cruce cu mâinile întinse „arată îmbrățișarea iubirii Preasfintei Treimi față de întreg universul”.

„Crucea unește cerul cu pământul”, a continuat Preafericirea Sa făcând referire la brațele ei – vertical și orizontal. „Și așa, prin iubirea lui Dumnezeu se unește Creatorul cu creatura, Făcătorul cu făpturile create după chipul său”.

Sfânta Cruce, ca semn al iubirii mai tare decât moartea, decât păcatul, decât diavolul și decât iadul este pretutindeni în viața creștinului, a subliniat Părintele Patriarh.

Crucea străbate viața creștinului

Pe lângă faptul că Sfânta Cruce este prezentă peste tot în spațiile sfinte, Ea „iese din Biserică” și se vede peste tot în viața creștinului: în lănțișorul pe care-l purtăm cu Sfânta Cruce, la răscruce de drumuri, la izvoare, fântâni, la poarta casei.

Această putere sfințitoare a iubirii milostive a lui Hristos străbate viața toată noastră. Noi nu închidem pe Dumnezeu în Biserică și pentru o săptămână uităm de el și ne aducem aminte iar duminica.

Patriarhul a spus că din Biserică „învățăm iubirea Preasfintei Treimi și o arătăm în familie, în societate, la locul de muncă și oriunde ne aflăm” prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci.

La final, Părintele Patriarh i-a binecuvântat pe elevi și pe profesorii lor care încep mâine noul an școlar.

Daruri pentru Schitul Dragoslavele

După slujbă, Patriarhul Daniel a oferit Schitului Dragoslavele un set de Sfinte Vase liturgice realizate la atelierele Patriarhiei Române și mai multe cărți apărute recent la Editura Basilica.

Arhim. Pavel Toderiță, starețul schitului-stavropighie patriarhală, a mulțumit Patriarhului pentru daruri și binecuvântare, dar și pelerinilor veniți în număr mare din mai multe zone ale țării.

Patriarhul Daniel oferind daruri Schitului Dragoslavele. ©Aurel Moisiuc.

Părintele stareț a evidențiat proiectele numeroase realizate de conducătorul Bisericii Ortodoxe Române și s-a rugat pentru el.

Ne rugăm la Dumnezeu, cler și popor, să vă întărească în credință, în fapte bune, să duceți la bun sfârșit multele proiecte pe care le-ați început, dar mai ales sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului!

Schitul Dragoslavele își are începuturile în timpul Patriarhului Miron Cristea, primul Patriarh al României, care a avut acolo o reședință de vară dăruită de musceleni.

Această casă a fost apoi restaurată și extinsă de Patriarhul Justinian Marina, care a dus acolo și biserica de lemn existentă.

Foto credit: Aurel Moisiuc

Comentarii Facebook


Știri recente