Primii tineri care i-au vestit Nașterea Domnului Părintelui Patriarh în 2018

Părintele Patriarh Daniel a fost miercuri, 19 decembrie 2018, gazda mai multor grupuri de tineri care au adus vestea Nașterii Domnului.

Primii tineri care au colindat  fac parte din  Grupul Psaltic de fete al Bisericii Sfânta Ecaterina, Paraclis Universitar, coordonat de părintele Georgian Păunoiu.

Ulterior, Preafericirea Sa a primit vizita colindătorilor din Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din București, coordonați de Andreea Gheorma, și pe membrii Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO), coodronați de Andrei Iordache.

Patriarhul României a explicat colindătorilor însemnătatea teologică a pomului de crăciun și a întrupării Mântuitorului:

„Hristos este pomul vieții și de aceea în Occident primii brazi de crăciun erau împodobiți cu ostier, care se folosea apoi la Euharistie ca să aducă aminte de faptul că Hristos este Pomul Vieții din mijlocul raiului pe care nu l-a putut dobândi Adam pentru că a fost neascultător, iar El prin ascultare până la moarte ne-a readus pomul vieții”.

Preafericirea sa a subliniat că „Dumnezeu copilul este atotputernic și smerit, este marea taină a Crăciunului”.

Noi trăim din iubirea lui Dumnezeu, Tatăl ceresc, iubire arătată prin întruparea Fiului Său.

„Dacă nu ar fi fost copil Iisus nu ar fi fost un om adevărat. Copilăria este o mare binecuvântare fiindcă arată că viața este dar al lui Dumnezeu și dar al iubirii celor din jur” a spus Părintele Patriarh.

În ziua de joi, Patriarhul Daniel va primi colindătorii de la: Aşezământul de copii Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuţi; Asociaţia Studenţi pentru viaţă din Bucureşti; Asociaţia Oastea Domnului din Bucureşti și un grup de tineri cu deficiențe de auz şi vorbire care vor interpreta colinde în limbaj mimico-gestual.

Vezi mai multe poze de la acest eveniment aici.

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente