Primele declaraţii după canonizare: Stareţul Mănăstirii Sf. David din Evia vorbeşte despre Sfântul Iacov Tsalikis

După aflarea veştii canonizării Sfântului Cuvios Iacov Tsalikis, Arhimandritul Gavriil, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, a declarat pentru agenţia de ştiri Romfea că „Patriarhia a recunoscut oficial sfinţenia părintelui Iacov, ceea ce exista şi în conştiinţa credincioşilor”.

Stareţul Gavriil spus că „noi am corelat întotdeauna persoana Patriarhului cu persoana părintelui Iacov, deoarece a făcut referire la alegerea sa”. Pe vremea când era Mitropolit de Filadelfia, Sanctitatea Sa Bartolomeu a vizitat Mănăstirea Cuviosului David din Evia, iar stareţul Iacov Tsalikis i-a spus „să te pregăteşti, vei deveni următorul Patriarh Ecumenic”, lucru care a devenit realitate în anul 1991, când cei 15 membri ai Sfântului Sinod l-au ales cel de-al 270-lea Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic.

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

Cuviosul Iacov Tsalikis este al treilea stareţ contemporan canonizat de Patriarhia Ecumenică după Sfinţii Porfirie Cavsocalivitul în anul 2013 şi Paisie Aghioritul în anul 2015.

Foto credit: pemptousia.gr

Comentarii Facebook


Știri recente