Prezenţă arhierească la Parohia Firiteaz, jud. Arad

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent luni, 15 august 2016, la Parohia Firiteaz, Protopopiatul Arad. Aici, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat lucrările de renovare care s-au făcut la exteriorul bisericii parohiale, după care a oficiat slujba Vecerniei. După terminarea slujbei, ierarhul l-a hirotesit sachelar pe părintele paroh, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului.

În cadrul acestui eveniment a avut loc şi întrunirea preoţilor care fac parte din Cercului pastoral misionar numărul 5 Vinga, coordonat de părintele Horia Ştefan de la Parohia Secusigiu.

Părintele Silviu Pele de la parohia Cruceni a prezentat referatul cu titlul Maica Domnului – modelul femeii creştine, în cadrul căruia a fost pus în evidenţă rolul pe care trebuie să şi-l asume femeia în lume, luându-o ca model pe Maica Domnului.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a vorbit despre praznicul Adormirii Maicii Domnului şi sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Ierarhul a subliniat că în credinţa poporului român valorile religioase au primat în trăirea obişnuită a credincioşilor.

La final, părintele  Vlad -Sergiu Sandu, parohul bisericii, a mulţumit Arhiepiscopului Aradului pentru prezenţă, acesta oferindu-i ierarhului o icoană pictată cu chipul Maicii Domnului, ocrotitoarea bisericii.

 

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…