Premieră: Festivalul Copiilor la Penitenciarul Jilava organizat de Voluntarii Paraclisului CMN

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au organizat vineri în premieră un festival pentru copii la Penitenciarul Jilava.

Evenimentul a avut ca scop principal revederea și interacțiunea copiilor cu părinții lor privați de libertate.

Părintele Ciprian Grădinaru, coordonatorul activităților sociale întreprinse de voluntarii de la Paraclisul CMN, a spus că mai presus de toate 1 Iunie trebuie să fie „o zi a bucuriei” atât pentru copii cât și pentru părinți.

„Indiferent de problemele juridice sau sociale în care sunt implicați părinții, copiii sunt nevinovați, ei le simt lipsa, le poartă dorul; copiii trăiesc o traumă care-i poate urmări toată viața”, a subliniat Arhim. Ciprian Grădinaru.

160 copii au avut prilejul să petreacă câteva ore cu părinții lor într-o atmosferă festivă. Pe lângă picnic cu părinții, jocuri și alte activități recreative, aceștia au avut parte de un program susținut de artistul Costel Enache și de voluntarii de la Paraclisul CMN.

Premieră în sistemul penitenciar

Cristina Teoroc, Directorul Penitenciarului Jilava, a declarat pentru Trinitas TV că festivalul organizat vineri reprezintă o premieră în sistemul penitenciar:

„Noi mai organizăm activități la o scară mai mică, dar un festival al copiilor nu am mai avut și cred că este prima oară când se organizează în sistemul penitenciar”.

Directorul penitenciarului a apreciat faptul că voluntarii dedică timp și efort acestei cauze:

„Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt deja niște parteneri tradiționali ai noștri. De ani de zile, vin la diverse activități și nu doar că oferă daruri persoanelor private de libertate, dar oferă din timpul lor. Acesta este un lucru extraordinar de important pentru că, poate, cea mai scumpă resursă la vremea actuală este timpul”, a adăugat Cristina Teoroc.

Voluntarii Paraclisului CMN nu sunt la prima acțiune de 1 Iunie la Jilava

În 2017, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Voluntarii de la Paraclisul CMN au organizat o ediție specială a Campaniei de Prevenție și Educație pentru Sănătate la Penitenciarul Jilava. La acțiune au participat 30 copii cu părinții privați de libertate.

Dănuț Prună, coordonatorul grupului de voluntari a remarcat anvergura evenimentului din acest an la care au luat parte mai multe ONG-uri:

„Această activitate pe care am desfășurat-o și anul trecut, anul acesta s-a transformat într-un festival. Contează foarte mult că cineva să aprindă o scânteie și de aici să se dezvolte ceva minunat”, a mărturisit Dănuț Prună.

În cadrul evenimentului din 1 iunie 2018, unul dintre deținuții de la Penitenciarul Jilava a avut ocazia să-și vadă fetița care s-a născut după ce a fost el condamnat.

Jilava
Constantin Rizoiu și fetița sa, Ana, la Festivalul Copiilor de la Penitenciarul Jilava. ©Libertatea

Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat la contribuţia sa în lucrarea socială. Zeci de mii de persoane au beneficiat până în prezent numai de proiectele desfăşurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale.

Prin programul „Donează sânge, salvează o viaţă!” au fost colectate peste 10 tone de sânge. De asemenea, prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate” au fost asistate şi consiliate în diferite specializări medicale foarte multe persoane din domeniul rural.

Foto credit: Voluntarii Paraclisului CMN

Comentarii Facebook


Știri recente