Avva Zaharia, copilul-bătrân care şi-a petrecut din pruncie viaţa în deşert, a sporit duhovniceşte foarte repede. Avva Macarie este îndemnat de Sus să ceară cuvânt tânărului, avva Moise povesteşte că „l-a găsit pe avva Zaharia rugându-se lângă un puţ, iar Duhul lui Dumnezeu stătea deasupra lui“, iar apoi îi cere şi el sfatul. În afara faptului că era un înţelept călăuzit în toate de Duhul Domnului, grupajul de apoftegme care îi sunt dedicate ni-l arată ca un om ascultător mai presus de toate. Ascultarea şi precauţia lui se văd până în ultimele sale clipe: „Avva Moise l-a întrebat pe avva Zaharia, când acesta era pe patul de moarte: «Ce vezi?» El răspunde: «Nu-i mai bine să tac, părinte?» Celălalt a zis: «Da, copile, taci!» Când a murit, avva Isidor şi-a înălţat ochii către cer şi a zis: «Veseleşte-te, copilul meu, Zaharia, căci s-au deschis porţile Împărăţiei cerurilor pentru tine!»“
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
