Preasfinţitul Siluan al Ungariei a conferențiat la Universitatea din Oradea

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, numeroşi tineri şi credincioşii orădeni au avut posibilitatea de participa, în seara zilei de 14 aprilie 2016, la conferinţa susţinută în Aula Magna a Universității din Oradea de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Oradea şi a avut ca tema „Bucuria şi importanţa vieţuirii creştine pentru omul contemporan”, după cum ne-a precizat Pr. Prof. Alexandru Dulca.

Întâlnirea s-a desfășurat în două etape: în prima parte, Preasfinţitul Părinte Siluan a prezentat conținutul conferinței propriu-zise, iar a doua parte a fost alocată întrebărilor venite din sală, întrebări care au scos în evidenţă interesul ridicat al celor prezenţi pentru sporirea lor în viaţa duhovnicească.

La începutul conferinței, ierarhul românilor ortodocși din Ungaria a adresat cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei pentru invitația și binecuvântarea oferită de a susține această conferință în Aula Mare a Universității din Oradea.

În prezentarea pe care a susţinut-o, Preasfinţia Sa a reliefat câteva din mijloacele pe care creştinii le au la îndemână, pentru a afla şi a gusta din bucuria vieţuirii în şi cu Hristos Domnul, mai ales astăzi, când ne confruntăm cu influenţa unei societăţii de consum şi a unei culturi post-moderne, tot mai desacarlizată şi mai ancorată în profan:

Prima și cea mai simplă dintre ele ar fi să ne hrănim mintea și sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, iar pe acesta îl vom afla cel mai ușor în paginile Sfintei Scripturi și mai ales în cele ale Noului Testament, deși fiecare cuvânt al Sfintei Scripturi are o valoare deosebită. Această recomandare este foarte importantă pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru cei care nu sunt „creștini practicanți”. Pe ei i-aș îndemna să înceapă cu aceasta, să citească zilnic, fie și numai câteva cuvinte sau rânduri, din Noul Testament, sau din Biblie. Să fim curioși și să dorim să aflăm ce cuprinde această carte, să ne hrănim sufletele și mintea cu Cuvântul Său. Cu siguranță, acest lucru va avea o influență pozitivă și binefăcătoare asupra noastră.”

 

„Apoi este rugăciunea, iar la noi, în Biserica Ortodoxă, rugăciunile și mai ales cele făcute în comun, sunt foarte bine structurate, sunt bine puse la punct și au o vechime de sute și mii de ani. Au fost generații și generații de creștini, înaintea noastră, care s-au rugat cu aceste rugăciuni și L-au găsit în felul acesta pe Dumnezeu, așa încât nu văd de ce noi nu am putea să facem la fel?”

 

„Avem apoi Sfânta Liturghie, care este cea mai importantă și mai puternică rugăciune a Bisericii noastre. Nu atât din punct de vedere extern, pentru că unui începător s-ar putea să nu i se pară prea mari diferențe, în comparație cu alte slujbe din biserică, la care asistă pentru prima dată. Ci prin semnificație, pentru că la Sfânta Liturghie, urmând poruncii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, noi refacem una dintre cele mai importante porunci ale Sale: luând pâine, prin harul Său și binecuvântarea preotului, dar și prin rugăciunile credincioșilor, aceasta se transformă în Trupul Domnului. Luând apoi potirul cu vin, prin rugăciune și binecuvântare, acesta se transformă în Preacuratul Sânge al Domnului, care ni se dă și nouă, spre iertarea păcatelor și spre viața cea veșnică. Așadar, la Sfânta Liturghie, noi ne pregătim să Îl aducem pe Hristos în mijlocul nostru, în modul cel mai deplin și concret cu putință și să ne și împărtășim apoi cu El, nu doar prin cuvintele Sale, ci și sub forma Trupului și a Sângelui Său.”

 

„Și mai rămâne apoi și Taina Sfintei Spovedanii, o lucrare foarte importantă a Bisericii noastre și poate astăzi mai importantă ca altă dată.Spovedania nu doar că ne iartă păcatele, prin puterea dată de Dumnezeu preoților Săi, de a dezlega și ierta păcatele oamenilor, ci ea aduce și o mare ușurare și bucurie în sufletele noastre, dacă vom putea să o facem așa cum trebuie, adică să avem curajul de a ne recunoaște păcatele și de a le mărturisi cu sinceritate și în mod total.”

La finalul conferinţei, după un cuvânt de mulţumire adresat Preasfinţitului Părinte Siluan de către Pr. Prof. Dr. Dumitru Megheşan, decanul Facultaţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, Asociaţia Pro România Europeană din Oradea i-a oferit Preasfinţitului Părinte Siluan o icoană pe sticlă, reprezentând pe Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul Catedralei Ortodoxe din Giula, precum şi o diplomă de onoare, în semn de recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată în mijlocul românilor ortodocşi din Ungaria, în plan cultural, naţional şi spiritual.

La eveniment au participat părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” și de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, preoți, studenți şi elevi, numeroşi tineri şi credincioşi interesați de tema conferinței și dornici să găsească un răspuns sau un cuvânt de întărire duhovnicească pentru perioada de post care a mai rămas până la măritul praznic al Învierii Domnului.

 

Comentarii Facebook


Știri recente