Episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul a îndemnat la rugăciune pentru familiile din întreaga lume

În omilia sa din 21 noiembrie, din cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Patriarhală, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a îndemnat credincioșii să se roage „sfinților Ioachim și Ana și Sfintei Fecioare Maria să poarte de grijă și să ocrotească toate familiile din lume și să lumineze viața și viitorul tuturor copiilor”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu prilejul praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului.

Preasfinția sa a evidențiat că Maica Domnului este numită Templu însuflețit sau Biserică sfințită și Rai cuvântător pentru că asemenea Cortului mărturiei și Templului și ea a fost umbrită de harul lui Dumnezeu”.

Ierarhul a motivat aceste numiri ale Maicii Domnului prin cuvintele Arhanghelului Gavriil:

Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

„Iată că așa cum peste Cortul adunării și peste Templu s-a pogorât norul ca prezență a harului lui Dumnezeu și peste Maica Domnului s-a pogorât Duhul Sfânt”, a precizat Episcopul vicar patriarhal.

„Biserica, pentru rolul unic pe care l-a avut Maica Domnului în planul veșnic al lui Dumnezeu de mântuire a lumii i-a închinat patru praznice peste an, iar în ordine cronologică, după praznicul nașterii Maicii Domnului, cel ce al doilea este Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, a amintit Preasfinția Sa.

Ierarhul a evidențiat că Sfânta Scriptură vorbește despre Maica Domnului „începând cu momentul Bunei Vestiri, atunci când ea, cea plină de har a fost aleasă pentru a primi în pântecele ei pe Mântuitorul Hristos”.

„Aflăm din Sfânta Tradiție că Maica Domnului s-a născut ca rod al multelor rugăciuni înălțate de dumnezeieștii ei părinți Ioachim și Ana”.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a amintit că „Sfinții Ioachim și Ana au făgăduit Domnului că dacă vor primi binecuvântarea de a avea un copil îl vor închina Lui, indiferent de dacă va fi băiat sau fată”.

„După ce s-a născut Sfânta Fecioară Maria, când a împlinit 3 ani a fost încredințată preotului Zaharia la Templu, unde a trăit până la vârsta de 15 ani”, a menționat ierarhul.

Episcopul vicar Patriarhal a subliniat că Maica Domnului, conform Sfintei Tradiții, a intrat inclusiv în Sfânta Sfintelor, cea mai sacră încăpere din Templul de la Ierusalim în perioada în care a crescut acolo, iar „acest lucru este garantat de învățătura Sfinților Părinți”.

Vezi mai multe fotografii în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente