Preasfinţitul Marc Nemțeanul îşi aniversează ziua de naştere

Preasfinţitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, îşi aniversează ziua de naştere. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.

Alric Marc Nemţeanul s-a născut în data de 11 mai 1958, la Paris, într-o familie de catolici francezi; după cursurile primare şi liceale a urmat Institutul de Urbanism – Universitatea Paris VIII (absolvit în 1980) şi, în paralel, Facultatea de Arhitectură din Paris (absolvită în anul 1981).

În anul 1980 s-a convertit la Ortodoxie, apoi a intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria. În data de 6 septembrie 1992 a fost tuns în monahism; a fost hirotonit ierodiacon (9 septembrie 1992) şi ieromonah (20 august 1994), de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

În anul 1995 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „AL I. Cuza” din Iaşi; în 1996 s-a întors în Franţa, slujind în Parohia Sfântul Gherman şi Sfântul Clodoald din Louveciennes; din 1997 a slujit câţiva ani la Mănăstirea Sfântul Siluan din Saint-Mars-de-Locquenay (Franţa); în aprilie 2003 i-a fost încredinţată păstorirea Parohiei Sfântul Iosif din Bordeaux (Franţa), perioadă în care a făcut parte şi din Consiliul Protoieriei Franţei.

În data de 27 octombrie 2004, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale l-a propus candidat la treapta de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în această slujire în 3 martie 2005. Hirotonia ca arhiereu a avut loc în sâmbăta Săptămânii Luminate, în Biserica Sfinţii Arhangheli din Paris (7 mai 2005).

Preasfinţia Sa a tradus din română în franceză cartea Părintelui Arhim. Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, Iaşi, 1999 (ediţia franceză, Père Ioannichié Balan, Le Père Cléopas, Ed. L’Age d’Homme, Paris, 2004).

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente