Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a deschis lucrările conferinței naționale dedicate picturii bisericești

Patriarhul Daniel conferinta pictori

Lucrările Conferinței Naționale Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească au fost deschise luni, 29 mai, de Părintele Patriarh Daniel.

Tema evenimentului organizat la Palatul Patriarhiei este: Patrimoniu Național Bisericesc: Mărturie vie a unității de credință și de neam.

Manifestarea culturală desfășurată în perioada 29-30 mai își propune să prezinte și accentueze importanța și obligația comună de a cunoaște, păstra și valorifica moștenirea culturală a Bizanțului, transpusă de strămoșii noștri în cheie autohtonă.

Programul evenimentului este următorul:

Marți, 29 mai 2018

  • Sesiunea de deschidere prin Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, urmat de discursul oficialităților de stat;
  • Vernisarea Expoziției breslei pictorilor bisericești, organizată pe holul din jurul Aulei Magna Teoctist Patriarhul și pe Holul Coloanelor din stânga Aulei Magna Teoctist Patriarhul;
  • prezentarea lucrărilor din cadrul secțiunii Conservare – restaurare;
  • prezentarea lucrărilor din cadrul secțiunii Arhitectura;

Miercuri, 30 mai 2018

  • prezentarea lucrărilor din cadrul secțiunii Istoria artei;
  • prezentarea lucrărilor din cadrul secțiunii Pictură bisericească;

Conferința este organizată de Patriarhia Română, prin intermediul Sectorului Cultură și Patrimoniu Religios, Componenta Patrimoniu Religios, Comisia de Pictură Bisericească (CPB).

Știre în curs de actualizare…

Foto credit: Aurel Moisiuc/RadioTrinitas

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente