Praznicul Rusaliilor. Comuniune euharistică la Mănăstirea Slobozia

În ajunul Praznicului Rusaliilor, cu binecuvântarea și în prezența PS Vincenţiu, s-a săvârșit slujba de priveghere la Catedrala Episcopală Înălțarea Domnului din Slobozia.

A doua zi, duminică, 4 iunie 2017, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În continuare, a fost oficiată şi o slujbă specială, numită Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost rostite şapte rugăciuni şi au fost binecuvântate frunzele de nuc, simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli.

Părintele Episcop, în cuvântul rostit, a explicat însemnătatea marelui praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. Sărbătoarea reprezintă ziua venirii în lume, într-un chip nou, a Duhului Sfinţitor, rod al Jertfei şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca toţi oamenii care cred în Hristos să se poată bucura de darurile Sale în Biserica pe care Mântuitorul a întemeiat-o în această zi.

La final, Preasfinția Sa a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți la slujbă.

Comentarii Facebook


Știri recente