Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala Episcopală din Giula – Ungaria

Praznicul Împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2015, a fost pricină de bucurie și binecuvântare și pentru credincioșii Catedralei Episcopale din Giula. Cu acest prilej, în locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu soborul Sfintei Catedrale, format din Părintele Teodor Marc, Consilierul Economic al Episcopiei și Parohul Catedralei, Singhelul Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial și Arhidiaconul Claudiu Condurache, iar răspunsurile la strană au fost date de tineri teologi din părțile Aradului, împreună cu alți credincioși giulani și cu monahiile de la Centrul Eparhial. Pentru prima dată, în acest Post al Crăciunului și în Catedrala Episcopală din Giula au răsunat tradiționalele colindele românești, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit credincioșilor despre semnificația acestei Sărbători închinate Intrării în Biserică a Maicii Domnului, despre puterea de exemplu a faptelor pe care le cuprinde pericopa evanghelică, prin valoarea familiei și a copiilor în viața ei, a rugăciunii și a legăturii cu Biserica pentru oamenii dintotdeauna și a respectării făgăduințelor făcute față de Dumnezeu, dar și despre rolul și ocrotirea Maicii Domnului asupra celor credincioși, care este foarte importantă și mai necesară astăzi, decât oricând.

La momentul potrivit, Ierarhul a împărtășit cu Sfintele Taine pe monahiile de la Centrul Eparhial și pe alți credincioși.

La acest Praznic închinat Maicii Domnului, care este și un prototip al monahilor, în semn de prețuire pentru osârdia, dragostea statornică și râvna pentru viața monahală, dar și pentru lucrarea duhovnicească şi gospodărească depusă în folosul Bisericii Strămoșești, a obștilor monahale din care a făcut parte, dar și a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în care se află începând din anul 2006, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a acordat rangul de Stavroforă pentru Monahia Irina Rus, viețuitoare la Centrul Eparhial din Giula.

Originară din localitatea Rusești, județul Alba Iulia, Monahia Irina Rus a urmat de la vârsta de 19 ani chemarea spre monahism la îndemnul Părintelui Cleopa Ilie, a intrat în viața monahală la Mânăstirea Țețu, din Arhiepiscopia Alba Iuliei, a deprins rânduielile acestui mod de viață călugăresc în Mânăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, din Episcopia Caransebeșului și mai ales în Mânăstirea Robaia, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, unde a fost tunsă în monahism și s-a nevoit cu sârguință vreme de 15 ani, până când, la solicitarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Chiriarhul din vremea aceea al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic al Argeșului și Muscelului și a Maicii Starețe Petronia Dobrescu, a venit să își continue viețuirea monahală și să sprijine activitatea misionar-pastorală a românilor ortodocși din Ungaria, la Centrul Eparhial din Giula, unde se află de 9 ani, împreună cu alte monahii de la Mânăstirea Robaia.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, după hirotesia întru Stavroforă săvârșită, Preasfințitul Părinte Siluan a subliniat importanța Sfintei Cruci în viața monahilor și a tuturor credincioșilor, deoarece aceasta nu este doar un semn de prețuire și de cinstire, cât mai ales puterea lui Dumnezeu dăruită creștinilor, prin Jertfa Răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de pe Crucea Golgotei, care este de o valoare inestimabilă și capitală în viața fiecărui credincios și a adresat felicitări Monahiei Irina Rus pentru distincția acordată, urându-i mult spor duhovnicesc în calea viețuirii monahale, pe care a urmat-o.

Comentarii Facebook


Știri recente