Publicăm un articol primit pe adresa redacţiei Basilica.ro semnat de Pr. Constantin Popescu de la Parohia Sfântul Gheorghe din Londra, Anglia. În articol este evidenţiat sprijinul pe care Patriarhul Justinian l-a acordat comunităţii româneşti din Marea Britanie într-o perioadă grea pentru Ortodoxia românească.
În luna martie a acestui an s-au împlinit 40 de ani de la mutarea la Domnul a Patriarhului Justinian Marina, cel care a păstorit Biserica Ortodoxă Română vreme de 29 de ani, în timpuri grele, de prigoană. Conștient de chemarea sa de Părinte al tuturor românilor, Patriarhul Justinian s-a ocupat îndeaproape de comunitățile românești aflate pe alte meridiane ale lumii, printre acestea numărându-se și parohia „Sf. Gheorghe” din Londra, care, în decursul timpului, s-a bucurat de o atenție deosebită din partea Patriarhului Justinian.
Începutul misiunii românești la Londra
Primul paroh al acestei comunităţi a fost părintele profesor Vintilă Popescu, originar din Imoasa Mehedinţiului. Părintele Vintilă era profesor de Noul Testament și Îndrumări Misionare la Institutul Teologic Universitar din București şi diacon (din 1941), căsătorit cu o englezoaică. De aceea, este foarte posibil ca afilierea părintelui profesor cu Marea Britanie să fi stat la baza alegerii sale de către Patriarhul Justinian pentru misiunea de la Londra. Cu toate că se afla la apusul vieții, părintele Vintilă a fost hirotonit preot, fiindu-i încredinţată organizarea şi conducerea acestei parohii din decembrie 1964 până în 1969 când a revenit în ţară unde a mai trăit doar câţiva ani, mutându-se la Domnul la 1 august 1971. Prima Sf. Liturghie a fost oficiată la Londra în anul 1964, de Crăciun, cu numai cinci persoane în biserică: părintele Vintilă la Sf. Altar, un credincios care dădea răspunsurile la strană şi alţi trei credincioşi în biserică! Profilul numeric s-a schimbat în doar câteva luni de la înfiinţare, la slujba de Paşte a anului 1965 participând peste optzeci de persoane. Crăciunul anului 1965 a adus românilor din Londra un alt dar deosebit: bradul de Crăciun a fost împodobit cu daruri și obiecte de artă românească trimise de către Patriarhul Justinian!
Biserica „St Dunstan’s-in-the-West” – Altar Românesc
Parohia „Sf. Gheorghe” a funcţionat de la început în biserica St Dunstan’s-in-the-West, închiriată de la Biserica Anglicană. Elementul distinctiv din întreaga biserică îl constituie însă Altarul Românesc, situat în partea stângă a celui Anglican. Catapeteasma, bogat sculptată de către fraţii Petre şi Mihai Băbic, a fost instalată la mânăstirea Antim în anul 1861 unde a stat peste 100 de ani, după care a fost transferată la Londra[1]. Catapeteasma poartă icoane executate în stil renascentist de către pictorul Petre Alexandrescu[2], artizanul transferării întregii catapetesme la Londra în luna iunie a anului 1966 fiind însuși Patriarhul Justinian. În faţa acestei catapetesme vor fi avut loc întâlnirile de taină ale Rugului Aprins; în faţa lui vor fi fost aduşi, îmbrăcaţi în mantii, candidaţii la călugărie, printre aceştia şi mitropolitul Bartolomeu Anania, care îşi aminteşte de catapeteasma în faţa căreia a depus voturile monahale astfel:
M-am întristat când, ieşit din puşcărie, am aflat că frumosul iconostas al Antimului fusese strămutat în Anglia, pentru trebuinţele parohiei româneşti. Am dat de el în 1968, cu prilejul trecerii mele prin Londra, şi i-am căzut înainte şi am plâns, de jalea lui şi a mea; ne regăseam printre străini, după atâţia ani, el cu aceleaşi icoane frumoase’n lumină, eu cu sufletul bântuit de vârtejuri, cu făgăduinţele călcate şi cu răstignirea făcută ţăndări[3].
După 50 de ani, fosta catapeteasmă a Antimului și-a recăpătat strălucirea de odinioară prin spălarea și recondiționarea ei de către credincioșii parohiei din Londra – un modest omagiu adus în acest an când îl cinstim în mod deosebit pe Patriarhul Justinian pentru lucrarea pastorală și misionară de excepție desfășurată la cârma Bisericii Ortodoxe Române.
Revista ALTARUL
Deși a slujit comunitatea românească doar patru ani, cu sprijinul nemijlocit al Patriarhului Justinian, părintele Vintilă Popescu a reușit să editeze o revistă parohială care să-l ajute în pastoraţie şi misiune. Cuvântul rostit de la Altarul românesc de pe Fleet Street putea să ajungă astfel, prin intermediul scrisului, şi la inimile compatrioţilor care, din cauza distanţelor mari, frecventau biserica mai rar. Acesta a fost şi motivul pentru care părintele profesor a intitulat revista ALTARUL, locul în jurul căruia ar trebui să pulseze întreaga viaţă comunitară. De-a lungul timpului, revista a avut şi rolul de a-i informa pe românii vremelnic stabiliţi în Marea Britanie, la acea vreme neexistând platforme de comunicare şi socializare bazate pe tehnologia internetului. Deşi începutul a fost greu, demersul părintelui profesor a fost continuat şi amplificat de către cei care i-au urmat în slujirea de la Londra.
Vizite Reciproce
În luna iunie a anului 1965, primatul Bisericii Anglicane, Michael Arthur Ramsey, cel de-al 100-lea arhiepiscop de Canterbury, vizita România. Delegația britanică a rămas impresionată de modul în care Biserica Ortodoxă Română reușea să supraviețuiască în plin regim comunist. Au rămas celebre cuvintele rostite de către providențialul Patriarh atunci când, întrebat fiind cum se descurcă Biserica Ortodoxă Română în ciuda atâtor piedici și opreliști, a răspuns, invariabil: „Cu clopotul și lumânărica!”. Răspunsul Patriarhului, demn de apoftegmele celor din vechime, purta cu sine, indirect, adevărul pe care cei de atunci nu voiau să-l audă, anume că nu poți distruge Biserica Neamului, câtă vreme acel Neam mai are în el un licăr de credință manifestată prin participarea la slujbe și ajutorul acordat Bisericii.
Patriarhul Justinian a reușit, asemenea Sf. Constantin Brâncoveanu, să adopte o politică suplă, apărându-se – acolo unde era cazul! – cu prietenia altor biserici naționale. În ceea ce privește Biserica Anglicană, Patriarhul Justinian a folosit din plin acest lucru, în timpul vizitei din România din anul 1965, delegația Bisericii Anglicane fiind primită, spre uimirea multora, chiar de către liderii comuniști de la București: președintele Chivu Stoica, vicepreședintele Emil Bodnăraș și primul ministru Ion Gheorghe Maurer.
Un an mai tarziu, în luna iulie, Patriarhul Justinian întoarce vizita omologului său la Londra, fiind primit aici ca un șef de stat. Se spune că în timpul întrevederii cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, regina ar fi dăruit Patriarhului o limuzină marca Rolls Royce. Mulțumindu-i pentru generozitate, Patriarhul Justinian a rugat-o pe regină ca în locul limuzinei să-i dăruiască hârtie pentru a tipări Biblia – în cei peste 18 ani de patriarhat de până atunci, Patriarhului Justinian fiindu-i refuzată de către regimul de la București tipărirea Bibliei pe motive că nu au… hârtie! Așa se face că în anul 1968 Patriarhul Justinian reușește să tipărească peste 200,000 de exemplare a Bibliei Sinodale, cu hârtia dăruită de regină.
50 de ani mai târziu
Deși creditată cu șanse minime de a se dezvolta numeric, comunitatea românească din Marea Britanie în general și cea din Londra în mod special s-a dezvoltat în ultimii 15 ani într-un ritm fără precedent – în parohia înfiinţată de Patriarhul Justinian, în fiecare duminică numărul celor care participă la slujbe se ridică la peste 500 de persoane.
Prin urmare, solicitările de ordin pastoral s-au intensificat, parohia înregistrând în anul 2011 un număr record de botezuri – peste 700. În acest context, se impunea înfiinţarea de noi comunităţi parohiale în Londra, pentru a putea face faţă solicitărilor mereu crescânde, trecându-se astfel, gradual, de la o pastoraţie de urgenţă la o pastoraţie de proximitate, prin plasarea noilor parohii în zonele unde densitatea de români era mai mare – toate acestea clădite pe temelia pusă la Londra de Patriarhul Justinian un urmă cu o jumătate de veac!
Preot Constantin Popescu – Londra
[1] Între anii 1964-1966 la mânăstirea Antim din Bucureşti a avut loc o amplă restaurare a întregului ansamblu mânăstiresc. Cu această ocazie, catapeteasma originală de piatră a mânăstirii Antim sculptată de însuși mitropolitul Antim a fost adusă de la lapidarul din curtea mânăstirii Stavropoleos din Bucureşti şi reinstalată la Antim, iar cea de lemn adusă în Anglia, la Londra.
[2] Elev al şcolilor de pictură din Viena, Roma şi Paris, ulterior profesor Liceul “Gheorghe Lazăr” și la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.
[3] Valeriu Anania, Memorii, Editura Polirom, București, 2009.
