În Biserica Ortodoxă începe astăzi, 15 noiembrie 2013, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Din rânduielile bisericești aflăm că anul acesta lăsatul de sec s-a făcut în seara de 14 noiembrie. Postul Crăciunului ține de, vineri, 15 noiembrie, și se încheie marți, 24 decembrie, cu mențiunea că ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului Crăciunului (dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun din data de 25 decembrie).
Credincioșii ortodocși încep pregătirea duhovnicească pentru Nașterea Domnului. Postul Crăciunului este unul luminos, întrucât în Postul Nașterii Domnului, care ține 40 de zile, sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abținere de la toate lucrurile rele, care ne îndepărtează de Dumnezeu și de oameni. Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm și la o disciplină în ceea ce privește hrana. Ne folosim numai de hrana vegetală și, în zilele hotărâte pentru dezlegare, folosim pește și untdelemn. Astfel, din punctul de vedere al alimentației, Postul Crăciunului este mai ușor față de cel al Paștelui, având multe dezlegări la pește, ulei și vin.
Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot așa se cuvine să aștepte creștinii, pentru a putea întâmpina prin ajunare Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria. „Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În Postul Crăciunului sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ne gândim la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ne gândim la Maica Preacurată, ne gândim la Dreptul Iosif, ales de Dumnezeu pentru a fi ocrotitor al Domnului Hristos, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, ne gândim la iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, care L-a trimis pe Fiul său în lume, ne gândim la iubirea Fiului lui Dumnezeu, care, pentru noi și pentru a noastră mântuire, s-a întrupat din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și s-a făcut Om. Postul are doar rostul să ne pună cu mai multă grijă în atenție evenimentele pe care le așteptăm”, explica vrednicul de pomenire arhimandritul Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, județul Brașov.
Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abținere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu și de oameni. Postul e un act liber consimțit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii. Acum, creștinii trebuie să se spovedească și să se împărtășească pentru a se pregăti sufletește pentru primirea, în ieslea sufletului, a Pruncului întrupat.
Modificări în programul liturgic
În perioada Postului Crăciunului apar modificări în programul liturgic. Începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei Catavasiile Nașterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. La Ceasuri și Pavecerniță stihirile și troparele nu se cântă, ci se citesc. Dacă Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărătești se mută în vinerea de dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă Ajunul Crăciunului cade într-una din zilele din cursul săptămânii (de luni până vineri), se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârșească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
Postul Crăciunului este ținut și în Biserica Romano-Catolică, unde este numit „Jejunium Adventus Domini” (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni.
Bucuria credinței
Tot din ziua de Ajun, încep colindele, cântările prin care glasurile cristaline ale copiilor ne vestesc marea bucurie. În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniștea nopții de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngerești și cântarea păstorilor ce au vestit nașterea Domnului, în urmă cu 2.000 de ani. Versurile colindelor istorisesc toate evenimentele care s-au întâmplat la nașterea Mântuitorului lumii: cum au ajuns Iosif și Maria la Betleem, locul în care S-a născut Mesia, cum au venit primele personaje care au aflat de marea bucurie (păstorii, magii), cum a apărut pe cer steaua călăuzitoare. La români, cel mai original mod de cinstire a Nașterii Domnului este colinda. Colinda reprezintă un mod de a ne pregăti pentru Crăciun și de a serba bucuria lui, ca întâlnire a noastră cu sfințenia și cu bunătatea lui Hristos-Dumnezeu.
A doua zi, după ce participă la Sfânta Liturghie, credincioșii se întorc la casele lor, înfruptându-se din bucate de dulce și bucurându-se de marea sărbătoare a creștinătății.
Postul – hrană duhovnicească în drum spre patria cerească
Într-un articol ce apare în ediția din 17 noiembrie 2013 a săptămânalului Lumina de Duminică părintele profesor Ioan C. Teșu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași ne vorbește despre Postul Nașterii Domnului văzut ca o hrană duhovnicească în drum spre patria cerească:
Postul Nașterii Domnului, perioadă de un farmec deosebit din cursul anului bisericesc, prilejuiește multora dintre noi o mai adâncă meditație asupra propriei vieți trupești și spirituale, asupra progresului sau regresului duhovnicesc personal. Adeseori, în alergarea neîncetată, de dimineața devreme și până noaptea târziu, în „zbaterea” sa cotidiană, omul își pune întrebări privind modalitățile de pregătire pentru a trăi deplin bucuria Crăciunului, iar cea mai înaltă și fericită dintre ele o constituie însăși experiența și exercițiul postului.
Apreciind că aproximativ 70%-80% din bolile somatice ale omului contemporan provin din stilul său defectuos de viață și dintr-o alimentație greșită, izvoarele medicale, marile clinici de nutriție și oncologie redescoperă virtuțile terapeutice ale postului creștin, și în mod deosebit ale celui ortodox. Recomandări privind o alimentație frugală și vegetariană, dieta „Okimawa”, cretană sau mediteraneană, bazate pe limitarea strictă a consumului de carne și deprinderea unei alimentații constând în „hrană vie” – legume și fructe -, își fac loc tot mai mult în obișnuințele omului preocupat de sănătatea fizică și de integritatea sa spirituală.
Organizația Mondială a Sănătății a revizuit recent piramida alimentației și, dacă anterior consumul de carne era recomandat a se face „ocazional”, în prezent, consumul ei trebuie făcut „accidental”, doar în cazuri fortuite și în lipsa altor alimente sănătoase. Cercetările medicale moderne vorbesc tot mai des despre presupusele „alicamente” (cuvânt rezultat din „aliment” și „medicament”), adică produse alimentare în care au fost introduse elemente considerate benefice pentru sănătate. Ultimele recomandări privind o alimentație sănătoasă, capabilă să ofere longevitate fizică și acuitate intelectuală, presupune consumarea a cât mai multe legume uscate și de sezon, a fructelor și cerealelor, reducerea consumului de carne, evitarea produselor lactate, asezonarea și prăjirea alimentelor cu ulei de măsline (sau de rapiță), limitarea cantității de vin, la 1-2 unități zilnic (200 ml), și acestea doar în timpul meselor.
Toate aceste observații și recomandări întăresc deplin cuvintele inspirate de Dumnezeu ale Sfinților Părinți ai spiritualității ortodoxe.
„Dascăl al tinerilor și podoabă a bătrânilor”
Multe dintre cele mai frumoase caracterizări ale postului ortodox, potrivit efectelor sale asupra trupului și ale sufletului, sunt date de către Sfântul Ioan Gură de Aur, orator de geniu al creștinătății. Pentru Sfântul Părinte postul constituie „temelia” întregii vieți spirituale, „învățătorul nostru”, „mama tuturor virtuților, dascălul cumințeniei și al întregii virtuți”, „maica întregii înțelepciuni și izvorul a toată filosofia”, un adevărat „medicament” și o reală „doctorie”, un mijloc de sfințire a trupului și a sufletului, a omului în integritatea ființei sale, o hrană duhovnicească în drumul nostru către patria cea cerească.
Postul ne dă și este „seninătatea sufletelor noastre, podoaba bătrânilor, pedagogul tinerilor, învățătorul celor ce trăiesc în curăție trupească și sufletească. Postul împodobește ca o diademă orice vârstă, și pe bărbați, și pe femei”. Virtuțile sale de excepție fac din el o adevărată „pedagogie a trupului”, spre înălțare duhovnicească.
Considerând alimentele a fi „sfinte și tămăduitoare”, spiritualitatea ortodoxă, bazată pe o experiență de viață și nevoință bimilenară, recomandă temperanța sau cumpătarea în privința hranei, în sensul păstrării libertății față de lucrurile materiale, și detașarea față de plăcerile pe care acestea le pot procura. Sfântul Maxim Mărturisitorul fixează un principiu de înalt discernământ duhovnicesc, spunând că trebuie „să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca”. Pregătirea unor mâncăruri alese și care necesită un efort material și culinar special, și nu doar „de dulce”, ci chiar și de post, trădează un atașament exagerat și pătimaș față de lume și de trup, de pofte și plăceri. Știind că satisfacerea patimii lăcomiei pântecelui se transformă adesea în prilej de naștere a altor patimi, precum desfrânarea, iubirea de arginți, trândăvia, slava deșartă și mândria, Părinții duhovnicești ai Ortodoxiei ne recomandă să nu căutăm niciodată mâncăruri alese, să ne mulțumim cu cele necesare fireștii viețuiri a trupului, să ne ridicăm de la masă neîmbuibați, ba chiar mai mult, nesătui fiind.
Asceza implică atât trupul, cât și sufletul
Același dascăl al virtuților creștine, Sfântul Ioan Gură de Aur, îndeamnă ca, mai ales în astfel de perioade binecuvântate ale anului bisericesc și din viața noastră, „acela care postește mai înainte de toate să-și înfrâneze mânia, să fie învățat să fie bun și blând, să aibă inima zdrobită, să smulgă din minte gândurile poftelor celor rele, să aibă înaintea ochilor ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu și scaunul cel drept de judecată; să fie mai presus de bani, să fie darnic atunci când face milostenie și să izgonească din sufletul său orice răutate față de semenul său”.
Ascetica ortodoxă, artă a mântuirii omului, ne învață că postul cel adevărat, folositor și mântuitor, nu se restrânge la evitarea unor alimente, la eliminarea băuturii și plăcerilor trupești, ci presupune dublarea neîncetată a acestor deprinderi cu o viață duhovnicească mai intensă și înaltă, cu rugăciune și milostenie, participare la slujbele Bisericii și profundă cugetare la scopul și sensul vieții prezente, precum și la mijloacele de îmbunătățire a acesteia, spre dobândirea vieții veșnice fericite.
Postul bolnavului – purtarea cu noblețe și demnitate a crucii vieții sale
Adevărată „maică” a sufletelor noastre, Biserica Ortodoxă este sensibilă la suferință și neputință, căutând să le ușureze și să le aline. Înțelegând că în lume există multă boală și neputință, și din dorința de a preciza o cale de mântuire și persoanelor aflate pe patul durerii, ea oferă, prin intermediul părintelui duhovnic, „glas al lui Dumnezeu în viața noastră”, pogorăminte sau îngăduință, arătând, în acest fel, că scopul esențial al postului nu îl constituie slăbirea și ruinarea unui trup și așa șubrezit, ci întărirea acestuia, prin practici și deprinderi duhovnicești înalte, care nu doar că echivalează și suplinesc, în aceste cazuri speciale, înfrânarea sau asceza trupească, ba chiar le și pot depăși.
Prin aceasta, credința creștină arată că postul nu este un scop în sine, ci un autentic pedagog, o cale spre mântuire, un exercițiu spre viața viitoare, în care mâncarea și băutura cea duhovnicească o vor constitui iubirea și contemplarea lui Dumnezeu.
