Poșta Republicii Moldova a emis în tiraj limitat trei timbre aniversare cu portretul Patriarhului Daniel

La inițiativa Episcopului Basarabiei de Sud, Poșta Republicii Moldova a emis joi o raritate filatelică: trei timbre poștale în tiraj limitat pe care apar două portrete ale Părintelui Patriarh Daniel, respectiv stema Patriarhiei Române. Emisiunea filatelică marchează aniversarea a 70 de ani de viață a Patriarhului României.

„În calitate de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a manifestat permanent iubire și grijă părintească pentru toți credincioșii ortodocși români, din țară și din afara granițelor României, în special în acest an 2021, proclamat de Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, transmite Episcopia Basarabiei de Sud într-un comunicat.

„În ceea ce îi privește pe credincioșii români din Republica Moldova, Patriarhul României contribuie la consolidarea unității de credință, de neam și de limbă a acestora cu frații de peste Prut, sprijinind constant proiectele edilitare, culturale și social-filantropice ale eparhiilor românești din Mitropolia Basarabiei.”

Cele trei timbre poștale personalizate, cu valoarea nominală de 1,75 Lei moldovenești fiecare, sunt policrome, dantelate și adezive, având dimensiunile de 24 x 29 milimetri.

Primul redă, în chenar atribuit, pe fundal gradient azuriu, o fotografie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu camilafcă albă și următoarele înscrisuri în limba română: „22 iulie 2021. Preafericitul Patriarh DANIEL, Patriarhul B.O.R. Basarabia recunoscătoare”.

Al doilea timbru cuprinde, pe un fundal gradient azuriu, stema Patriarhiei Române și următoarele înscrisuri: „Biserica Ortodoxă este maica spirituală a neamului românesc. Mihai Eminescu”.

Al treilea timbru poștal personalizat cuprinde, pe fundal gradient azuriu, o fotografie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în veșminte de slujbă, binecuvântându-i pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și aceleași înscrisuri ca și cele de pe primul timbru.

Timbrele sunt redate pe două colițe separate a câte15 piese, cu dimensiunile de 202 x 134 milimetri. Prima coliță cuprinde trei blocuri orizontale a câte cinci piese, dintre care primul timbru este redat în primul și al treilea bloc orizontal, iar al doilea timbru este redat în al doilea bloc orizontal.

Cea de-a doua coliță cuprinde trei blocuri orizontale a câte cinci piese, dintre care cel de-al treilea timbre este redat în primul și al treilea bloc orizontal, iar al doilea timbre este redat în al doilea bloc orizontal.

Timbrele sunt uzuale, adică se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova ca formă de plată prealabilă, pentru francarea oricărui gen de trimiteri poștale naționale și internaționale.

Episcopia de Bălți și Episcopia Basarabiei de Sud au fost înființate la propunerea Părintelui Patriarh Daniel în 2018, Anul Centenar al Marii Unirii.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente