Portul popular sărbătorit la Gălădin

Localitatea Gădălin din judeţul Cluj a găzduit cea de-a doua ediţie a Sărbătorii portului popular, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul a fost organizat de parohia ortodoxă în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj. Manifestarea a început cu oficierea Sfintei Liturghii la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Au slujit preoţi din cercul preoţesc Jucu şi din împrejurimi. În cadrul cuvântului de învăţătură, părintele Mihai Pop de la Parohia Corpadea a subliniat cât de importantă este cunoaşterea şi promovarea valorilor neamului. La finalul slujbei, parohul Adrian Mitrea a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru că au început evenimentul prin rugăciunea de mulţumire adusă înaintea Bunului Dumnezeu. După-masa a urmat o paradă a portului popular, cei prezenţi bucurându-se, la final, de un spectacol susţinut de solişti şi ansambluri folclorice, conform pr. Mihai Pop.

Comentarii Facebook


Știri recente