Pomenirea Reginei Ana la Săvârşin, jud.Arad

Duminică, 07 august 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în prezenţa Altețelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Săvârşin, Protopopiatul Lipova, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei condus de tânărul Flavius Mihoaţă.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre purtarea de grijă pe care cei tari în credinţă trebuie să o aibă față de cei mai slabi. Totodată, ierarhul a menționat că este necesară râvna căutării luminii credinţei spre o mărturisire adevărată a acesteia prin fapte bune, mai ales a întrajutorării prin Biserică.

La final, Arhiepiscopul Aradului a săvârşit o slujbă de pomenire a Majestăţii Sale Regina Ana, la împlinirea a şapte zile de la trecerea sa la cele veşnice. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de omagiere, referindu-se la mesajul de condoleanţe transmis de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru întreaga Familie Regală, în numele Sfântului Sinod, al clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente