Pomenirea eroilor români la Zvolen, în Slovacia şi în Viena

La 70 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, joi, 30 aprilie 2015, s-a savarsit o slujba de pomenire pentru cei peste 10.000 de soldaţi români, jertfiti în luptele duse în perioada 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945, pe întreg teritoriul Slovaciei. De asemenea, a avut loc si o ceremonie militara care a cuprins intonarea imnului Romaniei si Slovaciei, depunere de coroane si luari de cuvant din partea autoritatilor militare si de stat. În memoria eroilor români căzuţi pe teritoriul Republicii Slovace a fost construit în oraşul Zvolen Cimitirul Central al Armatei Române, cel mai mare cimitir militar al Armatei Române din străinătate, a precizat Părintele Emanuel Nuţu, slujitor al comunităţii ortodoxe române din Viena.

La ceremonie au participat: Doamna Steluţa Arhire, însărcinatul cu afaceri al României în Republica Slovacă, Dl. Bogdan M. Mardaru, Dl. Horia Mocioc, Colonel, ataşat militar, primarul orașului Zvolen, doamna Lenka Balkovlcova, ofiţeri superiori din Ministerul Apărării ai Slovaciei, fanfara militară, veterani de război şi elevi.

Slujba de pomenire a fost săvârşită de către preoţii: Nicolae Dura şi Emanuel Ştefan Nuţu de la Comunitatea ortodoxă română din Viena.

Principalele localităţi în care sunt înhumaţi eroii români sunt următoarele: Zvolen (10.384), Banska Bistrica (1.720), Nova Bana (15), Podkriva (57), Stara Tura (36), alte localităţi (4559).

Cimitirul Central din orasul Zvolen, dedicat eroilor romani este cel mai mare cimitir de razboi românesc din străinătate. În centrul cimitirului se află un monument care sugerează un sanctuar voievodal românesc. Alături a fost aşezată o mare troiţă românească de către Asociaţia general George Pomuţ din Timişoara, în anul 1995. În jurul grandiosului monument sunt aliniate morminte individuale sau comune în care se odihnesc eroii armatei române căzuţi în luptele purtate pe mai multe câmpuri de luptă, de unde au fost adunaţi şi aşezaţi cu pioşenie în acest cimitir militar românesc.

În centrul oraşului Banska Bistrica se aflâ, de asemenea, un monument măreţ pe care este scris şi în limba română: „Mulţumiri armatei române – eliberatoarea oraşului“.

In acelasi context amintesc si faptul că în ziua de 27 aprilie 2015, cu ocazia Zilei Veteranilor, s-a organizat în Cimitirul Central din Viena, o ceremonie militară şi religioasă de comemorare a soldaţilor români căzuţi în timpul primului război mondial şi înmormântaţi aici. Slujba de pomenire a fost săvârşită de către preotul-paroh Nicolae Dura de la Comunitatea ortodoxă română din Viena. Din partea Ambasadei României în Austria au participat: Dl. Călin Ţânţăreanu, Prim-colaborator, Dl. Cătălin Victor Arjoca, Ministru-consilier, Dl. Horia Mocioc, Colonel, ataşat militar, alţi diplomaţi şi enoriaşi ai parohiei vieneze, precum şi reprezentanţi ai Crucii Negre Austriece (organizaţie dedicată îngrijirii mormintelor de război).

Comentarii Facebook


Știri recente