Pomenirea eroilor neamului în ziua sărbătorii Înălţării Domnului

ziua-eroilor-cinstita-la-praznicul-inaltarii

În ziua sărbătorii Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

În 25 mai 2017, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. 

Pomenirea eroilor neamului nostru la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Patriarhul României explică legătura dintre Ziua Eroilor şi sărbătoarea Înălţării Domnului – Basilica.ro

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române explică faptul că Biserica a ales sărbătoarea Înălţării Domnului ca zi de pomenire a eroilor pentru a ne învăţa că există o legătură tainică între Crucea suferinţelor, Învierea şi Înălţarea Mântuitorului Iisus Hristos şi jertfa eroilor neamului. Încă din anul 1920 eroii neamului românesc sunt pomeniţi la sărbătoarea Înălţării Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente