Pitești | Slujbă de pomenire pentru deținuții politici anticomuniști

În bisericile celor șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au fost oficiate miercuri, 9 martie 2017, slujbe de pomenire pentru deținuții politici din perioada 1944-1989, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La fostul Penitenciar din municipiul Pitești, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat slujba parastasului. În cadrul slujbei au fost pomeniți toți cei care au îndurat torturi cumplite în timpul comunismului.

Printre participanții la eveniment s-au numărat: reprezentanți ai Fundației Memorialul Închisoarea Pitești, preoți aparținând parohiilor din municipiu, precum și elevi de la diferite școli ale orașului.

În cuvântul rostit, Chiriarhul Eparhiei a vorbit despre chinurile îndurate de tinerii aduși la Pitești din toate orașele țării. Înaltpreasfinția Sa a îndemnat pe cei prezenți să cultive permanent  respectul și dragostea față de semenii lor.

Participanții la manifestare au avut ocazia să viziteze toate temnițele în care au fost închiși studenții aduși din întreaga țară. Închisoarea de la Pitești  a fost construită între anii 1937-1941. Aceasta a funcționat ca Penitenciar până în anul 1977.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

 

Comentarii Facebook


Știri recente