Peste 600 copii au primit ghete în cadrul proiectului „Cutia cu Papucei pentru ei”. Implică-te şi tu!

În patru ani, peste 600 copii au primit ghete în cadrul proiectului social „Cutia cu Papucei pentru ei”, proiect demarat  de voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi, în cele 6 județe ale Moldovei.

La ultima acţiune din anul acesta, 56 copii din satele Bălușești şi Frăsuleni, județul Neamț, au primit încălţăminte nouă de iarnă, informează Doxologia.ro

Copiii nu au nicio formă de învățământ în sat și călătoresc zilnic 5 kilometri pentru a ajunge la școală, cu microbuzul școlar sau pe jos.

Campania continua toată iarna. Cum poți ajuta?

Iarna aceasta proiectul își propune să aducă ghetuțe la câte 100 de copii din fiecare dintre județele Neamț, Iași și Botoșani, cu un total de 300 de copii.

Au trecut deja de jumătatea obiectivului propus, însă mai nevoie de sprijin.

Momentan, proiectul are două variante pentru achizitionarea perechilor de ghete de iarnă:
– poți să donezi direct o sumă de bani și voluntarii cumpără ghetuțele
– cumperi dintr-un shop online ghetuțele și pui adresa de livrare  pentru una din cele 2 adrese ale proiectului din Iași și Neamț.

Modalitati plata pentru donatii: cash, pe mobil prin aplicațiile Revolut – 0745 549 784 sau BT Pay – 0745 549 784, online in contul bancar Asociatiei MIRA (CIF: 33492902) deschis la BRD – RO07BRDE240SV62356272400

O reconfirmare și mulțumire pentru voluntarii implicați a fost nominalizarea proiectului Cutia cu papucei pentru ei în etapa finală a Galei Naționale a Voluntarilor din 2018 de la București, locul unde s-au adunat peste 400 de voluntari și proiecte cu impact din toată țara.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente