Peste 15.000 de pelerini la hramul Mănăstirii Izbuc, jud. Bihor

Peste 15.000 de pelerini din toată ţara au participat în zilele de 14 şi 15 august 2016 la evenimentele prilejuite de hramul Mănăstirii Izbuc din judeţul Bihor, informează site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.

Programul liturgic a început în ajunul sărbătorii, duminică 14 august, prin oficierea slujbei Vecerniei cu Litie de către Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, urmată de Utrenie şi Prohodul Maicii Domnului. În aceeaşi seară a avut loc şi procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului la izvorul tămăduitor Izbuc. De asemenea, credincioşii prezenţi au participat la Taina Sfântului Maslu şi la Sfânta Liturghie săvârşită la miezul nopţii.

În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de 38 de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară al mănăstirii.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Solemnis de la biserica Naşterea Domnului din Satu Mare, dirijat de profesor Maria Chiş. Alături de corul parohiei din Satu Mare au cântat pricesne interpreţi de muzică populară din localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud.

În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a subliniat rolul important al Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, dar şi cinstirea de care se bucură Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la români, încă din cele mai vechi timpuri.

Pe parcursul celor două zile, credincioşii veniţi în pelerinaj au avut posibilitatea să se închine, într-un spaţiu special amenajat, la un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei şi de Viaţă făcătoarei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la icoana Mântuitorului Iisus Hristos în grădina Ghetsimani, pictată de Părintele Arsenie Boca, la moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul şi la moaştele altor sfinţi. De asemenea, cei prezenţi au luat apă de la izvorul tămăduitor aflat în incinta mănăstirii.

La final, părintele arhimandrit Mihail Tărău, exarh şi stareţ al Mănăstirii Izbuc, a mulţumit pentru prezenţă atât Preasfinţitului Părinte Sofronie, cât şi credincioşilor prezenţi la hram.

.

Comentarii Facebook


Știri recente