Peste 1000 de persoane au participat la Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Peste 1000 de persoane au fost prezente sâmbătă, 7 octombrie 2017, la Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Evenimentul, ajuns la cea de-a șaptea ediție, a avut loc în municipiul Aiud. La el au participat tineri din  Protopopiatele:

  • Târgu-Mureș;
  • Alba Iulia;
  • Reghin;
  • Blaj;
  • Sighișoara;
  • Sebeș;
  • Luduș;
  • Câmpeni;
  • Târnăveni.

Tematica din acest an a fost dedicată Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Locul reuniunii, ales de organizatori, are o semnificație aparte. În temnița de la Aiud au fost încarcerați mulți mărturisitori ai credinței creștine.

Manifestarea a debutat de la orele 10 cu oficierea de slujbei de Te Deum de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Serviciul religios a fost oficiat pe o esplanadă special amenajată în fața Bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Aiud, informează site-ul oficial al Eparhiei.

După oficierea slujbei, Părintele Arhiepiscop a rostit un cuvânt de învățătură. În cadrul acestuia, ierarhul a îndemnat pe cei prezenți să săvârșească în lume faptele bineplăcute lui Dumnezeu.

Tinerețea voastră emană lumina lui Hristos. Sfântul Vasile cel Mare zice: «Pilda talanților s-a spus ca fiecare să înmulțească darul spre facerea de bine, aducând folos mai multora». Încredințați de aceasta, să trimiteți în lume valuri de bucurie, optimism și încredere, a spus Înaltpreasfinția Sa.

După momentul de rugăciune, tinerii au pornit într-o procesiune comemorativă spre Memorialul Aiudului de la Râpa Robilor. Pe parcursul traseului, participanții au purtat steaguri tricolore, crucea și icoana Maicii Domnului.

Primul popas duhovnicesc a fost la Schitul Înălțarea Sfintei Cruci, aflat în imediata vecinătate a Memorialului. Cei prezenți au luat parte la slujba de pomenire a martirilor și mărturisitorilor trecuți la Domnul din închisorile comuniste.

După acest moment, părintele Protos. Gavriil Vărvăruc, starețul schitului, a prezentat informații despre locul încărcat de însemnătate și de sfințenie în care ei au pășit.

De la schit, tinerii au reluat procesiunea pe Drumul ostașilor spre închisoarea Aiud, purtând în brațe mai multe portrete ale unor mărturisitori care au trecut prin această temniță.

Ajunși în proximitatea închisorii, pe Stadionul din oraș, participanții au luat parte la conferința cu tema Martirii temnițelor comuniste – modele pentru tinerii de azi. Aceasta a fost susținută de părintele profesor Nicolae Bordașiu.

Părintele Nicolae a vorbit despre ce au reprezentat anii de închisoare din timpul comunismului pentru el. De asemenea, acesta a descris succint evoluția spirituală a doi foști deținuți politici tineri care reprezintă adevărate modele de curaj și de mărturisire pentru generația tânără de azi.

În continuare, au urmat două momente artistice susținute de interpreții Cătălin Hașa și Adda.

La final, moderatorul întâlnirii, Răzvan Brudiu, a mulțumit celor implicați în organizarea acestui eveniment: Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Primăria Municipiului Aiud, Protopopiatul Ortodox Aiud și Schitul Înălțarea Sfintei Cruci.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente