Perioada Triodului. Astăzi nu se oficiază Sfânta Liturghie

Hristos

În calendarul Bisericii Ortodoxe ziua de astăzi, 22 februarie 2017, este numită aliturgică, adică nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii.

De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite aliturgice, neliturgice sau nonliturgice.

Aceste zile sunt următoarele:

  • miercuri şi vineri din Săptămâna albă;
  • luni şi marţi din prima săptămână a Postului Paştelui;
  • Vinerea Mare sau a Patimilor;
  • vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea şi se oficiază slujbele Ceasurilor şi Vecernia.

De regulă, în zilele aliturgice se posteşte cu ajunare deplină, iar faptul că nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditaţie profundă, de rugăciune.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Hramul Bisericii Sfânta Ecaterina din Capitală. În ajunul sărbătorii a fost organizată o procesiune cu moaștele ocrotitoarei lăcașului de cult

Biserica Sfânta Ecaterina din București își va sărbători sâmbătă ocrotitoarea. Evenimentele prilejuite de hramul lăcașului de cult au debutat în această seară cu tradiționala procesiune. După acest moment, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al…